Prima companie de stat ucraineană intrată în incapacitate de plată de la începutul războiului. E un gigant din domeniul energiei

Miercuri, 27 Iulie 2022, ora 07:13
462 citiri
Prima companie de stat ucraineană intrată în incapacitate de plată de la începutul războiului. E un gigant din domeniul energiei
Compania ucraineană de gaze Naftogaz a devenit prima entitate guvernamentală ucraineană care a intrat în incapcitate de plată de la începutul războiului FOTO Pixabay

Compania ucraineană de gaze Naftogaz a devenit prima entitate guvernamentală ucraineană care a intrat în incapcitate de plată de la începutul războiului, după ce firma energetică de stat nu a reuşit să efectueze plăţile datorate pentru obligaţiunile internaţionale înainte de expirarea, marţi, a perioadei de graţie, transmite Reuters.

Compania a declarat într-un comunicat că nu a reuşit să obţină sprijinul creditorilor pentru o propunere de îngheţare a plăţilor pentru unele dintre obligaţiunile sale pentru o perioadă de doi ani, pe care a făcut-o săptămâna trecută.

”Naftogaz nu a primit acordul cabinetului de miniştri al Ucrainei pentru a efectua plăţile necesare. Anumite evenimente de neplată au sau vor avea loc ca urmare a acestei decizii şi a neplatei care rezultă”, a spus compania într-un comunicat.

Naftogaz a mai spus că lucrează cu părţile relevante pentru a lansa o nouă propunere de tratament al datoriilor, care a fost elaborată de Cabinet.

Naftogaz, care a contribuit cu aproape 17% din veniturile publice ale Ucrainei anul trecut, a înaintat guvernului două solicitări de aprobare a plăţilor către creditori şi de a evita o incapacitate de plată, dar ambele au fost respinse.

Firma - care trebuia să transfere până marţi 335 de milioane de dolari în plăţi de principal şi dobândă, precum şi o tranşă separată a dobânzii la o altă emisiune de obligaţiuni, cu maturitate în 2024 - emite obligaţiuni prin filiala sa de finanţare Kondor Finance. ...citeste mai departe despre "Prima companie de stat ucraineană intrată în incapacitate de plată de la începutul războiului. E un gigant din domeniul energiei" pe Ziare.com

Ucraina se pregătește de negocieri la început de mai. Miza: 20 de miliarde de dolari
Ucraina se pregătește de negocieri la început de mai. Miza: 20 de miliarde de dolari
Ucraina ar plănui să trimită o propunere de restructurare a 20 de miliarde de dolari din datoria sa externă către investitori la începutul lui mai, scrie Reuters luni, 22 aprilie, citând...
#Ucraina, #razboi Rusia Ucraina, #gaze, #incapacitate de plata , #Stiri International