Conferința privind viitorul Europei. Propunerile cetățenilor pentru combaterea discriminării, egalitate și calitatea vieții

Miercuri, 04 Mai 2022, ora 23:41
622 citiri
Conferința privind viitorul Europei. Propunerile cetățenilor pentru combaterea discriminării, egalitate și calitatea vieții

Cetățenii participanți au propus luarea de măsuri pentru a armoniza condițiile de trai în întreaga UE și pentru a îmbunătăți calitatea socioeconomică a vieții cetățenilor UE, în special prin:

1. Elaborarea, în consultare cu experții și cu partenerii sociali, a unor indicatori transparenți privind calitatea vieții, inclusiv criterii economice, sociale și privind statul de drept, pentru a stabili un calendar clar și realist pentru îmbunătățirea standardelor sociale și realizarea unei structuri socioeconomice comune la nivelul UE, inclusiv prin punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale. Acestea ar trebui integrate în cadrul de guvernanță economică și în procesul semestrului european;

2. Majorarea și facilitarea investițiilor publice directe în educație, sănătate, locuințe, infrastructura fizică, îngrijirea persoanelor în vârstă și a persoanelor cu dizabilități. Investițiile suplimentare ar trebui să vizeze, de asemenea, garantarea unui echilibru adecvat între viața profesională și cea privată pentru cetățeni. Astfel de investiții ar trebui să fie realizate într-un mod pe deplin transparent, permițând urmărirea întregului proces;

3. Încurajarea impozitării marilor corporații, combaterea accesului la paradisurile fiscale și eliminarea lor în UE în vederea creșterii investițiilor publice în domenii prioritare, cum ar fi educația (burse, Erasmus) și cercetarea. Lupta împotriva evaziunii fiscale la nivelul UE ar trebui, de asemenea, să fie un mijloc de a strânge fonduri pentru inițiativele finanțate din fonduri publice;

4. Formularea unor criterii la nivelul UE privind combaterea discriminării pe piața forței de muncă și stimularea angajării de către întreprinderile private a unor persoane care, de obicei, sunt supuse cel mai mult discriminării (tineri, persoane în vârstă, femei, minorități), inclusiv prin subvenții și, într-o a doua etapă, prin cote temporare. În acest sens, partenerii sociali ar trebui să fie strâns implicați. Discriminarea în afara pieței muncii ar trebui, de asemenea, prevenită prin lege și ar trebui promovată egalitatea;

5. Asigurarea creării și facilitării unor grădinițe la prețuri accesibile, atât în sectorul public, cât și în cel privat, precum și a unor servicii gratuite de îngrijire a copiilor pentru cei care au nevoie de ele. ...citeste mai departe despre "Conferința privind viitorul Europei. Propunerile cetățenilor pentru combaterea discriminării, egalitate și calitatea vieții" pe Ziare.com

#conferinta privind viitorul europei, #cetateni, #propuneri, #discriminare, #egalitate, #calitate a vietii , #Stiri International