Conferinţa privind viitorul Europei pe agenda miniştrii afacerilor europene din UE

Marti, 12 Aprilie 2022, ora 13:05
625 citiri
Conferinţa privind viitorul Europei pe agenda miniştrii afacerilor europene din UE
Dezbatere Conferința privind viitorul Europei

Consiliul Afaceri Generale al UE se reuneşte la 12 aprilie 2022, la Luxemburg, având ca puncte de discuţie dialogul anual privind statul de drept şi Conferinţa privind viitorul Europei, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/.

Dialogul anual privind statul de drept, la care participă Comisia, Consiliul şi Parlamentul European, alături de statele membre, parlamentele naţionale, societatea civilă şi alte părţi interesate din domeniul statului de drept, are loc anual şi se referă la fiecare stat membru al UE în parte. Raportul anual monitorizează evoluţiile semnificative, atât pozitive, cât şi negative, care au impact asupra statului de drept în ţările membre. Raportul acoperă patru piloni: sistemul judiciar, cadrul anticorupţie, pluralismul mass-media şi alte aspecte instituţionale legate de sistemul de control şi echilibru.

De asemenea, miniştrii vor desfăşura un schimb de opinii cu privire la Conferinţa privind viitorul Europei, inclusiv cu privire la etapele următoare. Conferinţa privind viitorul Europei este o iniţiativă comună a Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei de a asculta părerile cetăţenilor europeni, scopul fiind ca opiniile lor să poată fi înglobate în viitoarele politici publice ale UE, prin intermediul unei serii de dezbateri şi discuţii conduse chiar de cetăţeni. Conferinţa a fost lansată în mai 2021, iar de atunci şi până în prezent au avut loc dezbateri cu cetăţenii, grupate pe diverse teme de interes: climă/mediu; economie/social; democraţie/drepturi; UE şi politica externă etc. Cele trei instituţii implicate ale UE urmează să prezinte concluziile.

Reuniunea anterioară a Consiliului Afaceri Generale a avut loc la data de 22 martie 2022, la Bruxelles, şi a avut ca teme de discuţie agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei, energie, COVID-19, securitate şi apărare, relaţii externe şi chestiuni economice. ...citeste mai departe despre "Conferinţa privind viitorul Europei pe agenda miniştrii afacerilor europene din UE" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#conferinta privind viitorul europei, #consiliul afaceri generale, #statul de drept, #state membre UE , #Stiri International