Urmările neașteptate ale trecerii la euro în Croația: ”Preţurile au devenit sălbatice”

Miercuri, 18 Ianuarie 2023, ora 23:19
226 citiri
Urmările neașteptate ale trecerii la euro în Croația: ”Preţurile au devenit sălbatice”
Piață din Zagreb FOTO Pixabay

Guvernul croat este la cuţite cu mediul de afaceri în condiţiile în care comercianţii au ignorat măsurile destinate contracarării majorării preţurilor după introducerea monedei euro, dând vina pe inflaţie, informează Reuters.

Preţurile au crescut imediat ce Croaţia a trecut de la kuna la euro, începând cu 1 ianuarie 2023, pe măsură ce comercianţii au rotunjit, în sus, preţurile afişate în noua monedă. Aceasta a determinat Guvernul de la Zagreb să ia măsuri împotriva comercianţilor în data de 5 ianuarie, avertizându-i că va recurge la amenzi, anularea subvenţiilor la energie sau majorări de taxe dacă nu readuc preţurile la nivelul la care erau înainte de trecerea la euro.

Asociaţia comercianţilor a respins acuzaţiile Guvernului, susţinând că membrii săi nu au majorat preţurile pentru a face profit ci mai degrabă din cauza creşterii costurilor la materii prime şi energie.

Cu o rată anuală a inflaţiei de 10,8%, Croaţia a avut anul trecut una dintre cele mai ridicate inflaţii din UE.

Martin Evacic de la Asociaţia angajatorilor croaţi a spus că preţurile au crescut doar pentru un număr mic de produse. ”În 2022 preţurile au crescut cu 15% până la 20%. Cu siguranţă nu au crescut în perioada conversiei”, a spus Evacic pentru media din Croaţia. ”Nu cred că acesta este un război între Guvern şi comercianţi, asta este o presiune venită din partea Guvernului şi este nevoit să facă ceva pentru a opri inflaţia”, a spus Evacic.

Cu toate acestea, Igor Vujovic, preşedintele Asociaţiei consumatorilor croaţi, a spus că, zilnic, consumatorii se confruntă cu o creştere a preţurilor cu 5% până la 20%, în funcţie de produs. ”Preţurile au devenit sălbatice”, a adăugat Igor Vujovic.

Ţara vecină Slovenia, care a aderat la euro în 2007, a raportat şi ea o inflaţie crescută de 7%-8% după aderarea la zona unică dar după trei luni a reuşit să o reducă.

În cazul Croaţiei, după două săptămâni de controale sporite, inspectorii au descoperit că 40% dintre firme au majorat în mod nejustificat preţurile şi le-au amendat cu 234.000 de euro. Pentru o companie amenda este de 26.000 de euro iar pentru un comerciant individual de 1.090 de euro.

”Majorarea preţurilor, ca urmare a introducerii euro şi care contribuie la inflaţie, este o practică incorectă şi nu va fi permisă”, a declarat premierul Andrej Plenkovic la finele săptămânii tre ...citeste mai departe despre "Urmările neașteptate ale trecerii la euro în Croația: ”Preţurile au devenit sălbatice”" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum a anunțat scumpirea dulciurilor sfârșitul unei epoci într-una dintre marile economii globale
Cum a anunțat scumpirea dulciurilor sfârșitul unei epoci într-una dintre marile economii globale
După criza cauzată de pandemia de coronavirus, inflația galopantă a afectat chiar și una dintre cele mai rezistente economii ale lumii. Pentru Japonia, șocul a început în 2022, când o...
Scăderea inflației la 6,6% nu înseamnă că am scăpat de prețuri ridicate. „Oamenii nu mai consumă, sunt deja epuizați și sărăciți”
Scăderea inflației la 6,6% nu înseamnă că am scăpat de prețuri ridicate. „Oamenii nu mai consumă, sunt deja epuizați și sărăciți”
Rata anuală a inflației a coborât în luna martie 2024 la 6,61%, de la 7,23% în februarie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,81%, cele nealimentare cu 8,06%, iar...
#croatia, #aderare zona euro, #scumpiri, #inflatie , #Stiri International