Germania intentioneaza sa retraga avertizarile de calatorie catre 31 de tari europene

Marti, 26 Mai 2020, ora 09:40
869 citiri
Germania intentioneaza sa retraga avertizarile de calatorie catre 31 de tari europene
Foto: Arhiva Ziare.com

Guvernul german intentioneaza sa retraga din 15 iunie avertizarile de calatorie in scop turistic catre 31 de tari europene daca situatia legata de noul coronavirus o va permite.

Executivul german urmeaza sa adopte, miercuri, un document conform caruia vor fi permise calatoriile catre celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene si catre Regatul Unit, precum si catre cele patru tari non-membre UE aflate in spatiul Schengen - Islanda, Liechtenstein, Norvegia si Elvetia, noteaza revista Focus, care a citat dpa, informeaza Reuters.

La 18 mai, ministrul de externe german Heiko Maas a anuntat ca Berlinul spera sa relaxeze o avertizare de calatorie privind toate deplasarile peste hotare in scop turistic, masura care este in vigoare pana la 15 iunie.

De asemenea, potrivit AFP, guvernul german intentioneaza sa prelungeasca masurile de distantare fizica pana pe 5 iulie, considerand ca epidemia de coronavirus ar reizbucni "foarte repede" in absenta unor dispozitii preventive.

Pregatit de cancelaria de la Berlin, acest document, care trebuie sa fie discutat cu cele 16 landuri regionale, prevede mai ales mentinerea unei distante de cel putin 1,5 metri intre persoane.

Pana la zece persoane - sau doua familii - vor putea sa se reuneasca "la domiciliu in camere inchise" sau "in spatii publice", potrivit acestui proiect de rezolutie.

Documentul va fi publicat in contextul in care doua landuri din estul tarii vor sa ridice incepand din 6 iunie aproape toate restrictiile, fapt care a generat ingrijorare in restul tarii.

Citeste si COVID-19: Germania are sute de cazuri noi si zeci de decese zilnic. Nemtii continua protestele ...citeste mai departe despre "Germania intentioneaza sa retraga avertizarile de calatorie catre 31 de tari europene" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Germania avertizari tari europene, #Germania coronavirus , #Stiri International