Germania schimba regulile de functionare a abatoarelor, dupa cazurile de COVID-19

Miercuri, 20 Mai 2020, ora 15:00
844 citiri
Germania schimba regulile de functionare a abatoarelor, dupa cazurile de COVID-19
Foto: Arhiva Pixabay

Germania a inasprit de miercuri reglementarile din abatoare, interzicand subcontractarea activitatilor de prelucrare a carnii prin agentii, dupa ce mai mult de 600 de lucratori din aceasta industrie sunt infectati cu noul coronavirus, au declarat pentru Reuters surse guvernamentale de la Berlin.

Cazurile au provocat indignare in tarile de origine ale angajatilor din acest sector, care sunt predominant din afara Germaniei.

Recentele focare cu noul coronavirus au atras atentia asupra unui sector dependent de muncitorii din Europa de Est, in special din Romania, angajati deseori de subcontractori si locuind in spatii de cazare inghesuite, in apropierea unitatilor de procesare.

Conform noilor reglementari, oamenii care lucreaza in abatoare trebuie sa fie angajati chiar de catre companie, incheindu-se astfel practica de a-i angaja pe cei 200.000 de lucratori din sector printr-un lung lant de agentii de subcontractare, ceea ce duce la scaderea salariilor.

De asemenea, vor fi intensificate inspectiile la locurile de munca, iar inspectorii locali vor beneficia de noi atributii pentru a verifica conditiile de cazare ale angajatilor.

Amenzile catre companiile din acest sector care incalca reglementarilor de munca sunt dublate la 30.000 de euro.

Marti, ministrul Muncii din Romania, Violeta Alexandru, a declarat pentru Reuters ca actuala criza provocata de pandemia de coronavirus (COVID-19) trebuie sa determine o regandire a conditiilor in care unii oameni din Europa de Est lucreaza in ferme si in industria alimentara din Europa Occidentala, dupa focarele cu noul coronavirus din abatoarele germane.

Ce a obtinut Violeta Alexandru in Germania pentru sezonierii romani. Ambasadorul Hurezeanu anunta ce urmeaza (Foto&Video)Autoritatile fac demersuri pentru aducerea in tara a muncitorilor romani din Germania care acuza ca nu au fost platiti ...citeste mai departe despre "Germania schimba regulile de functionare a abatoarelor, dupa cazurile de COVID-19" pe Ziare.com

#Germania reguli abatoare covid19, #Germania reguli abatoare coronavirus , #Stiri International