Australia: Seminte de eucalipt, imprastiate cu ajutorul dronelor pentru a contribui la refacerea populatiei de ursi koala

Marti, 20 Octombrie 2020, ora 05:00
833 citiri
Australia: Seminte de eucalipt, imprastiate cu ajutorul dronelor pentru a contribui la refacerea populatiei de ursi koala
Foto: Pixabay

Mai multe drone specializate sunt testate in cadrul unui program de crestere a numarului de koala de pe coasta estica a Australiei, aceste dispozitive urmand sa imprastie seminte de eucalipt pentru regenerarea zonelor impadurite distruse in incendiile extrem de grave care au afectat Australia, informeaza Reuters.

Frunzele de eucalipt sunt principala sursa de hrana pentru koala, si, prin urmare, refacerea zonei impadurite distruse in incendiile din perioada 2019-2020 este esentiala pentru supravietuirea pe termen lung a acestor animale in statul New South Wales.

Incendiile au ucis sau au dislocat 3 miliarde de mamifere, pasari si reptile, estimeaza organizatia World Wildlife Fund, aflata la originea acestei initiative, si au distrus sau deteriorat pana la 7 miliarde de copaci pe 11 milioane de hectare in sud-estul Australiei, un teritoriu egal cu jumatate din suprafata Regatului Unit al Marii Britanii.

In acest context, filiala WWF din Australia incearca sa stranga 300 de milioane de dolari australieni (210 milioane de dolari americani) pe parcursul a cinci ani pentru a finanta initiativa de imprastiere a semintelor cu ajutorul dronelor, dar si alte metode de a revigora habitatul padurii, avand drept scop dublarea numarului de exemplare de koala de pe coasta de est.

Unele drone WWF pot sa imprastie pana la 40.000 de seminte pe zi si vor contribui la crearea unor coridoare verzi, pentru ca exemplarele de koala si alte animale salbatice sa se poata deplasa printr-un peisaj fragmentat de incendii.

In iunie, o ancheta parlamentara a constatat ca, in New South Wales, koala ar putea disparea pana in 2050 daca nu se iau masuri imediate pentru protejarea acestor animale si a habitatului lor natural.

Cel mai recent sezon al incendiilor de vegetatie din Australia a fost unul dintre cele mai grave inregistrate vreodata, soldandu-se cu moartea a 34 de persoane si distrugerea a circa 3.000 de case, dupa ce mai multi ani de seceta au facut ca zona impadurita sa devina neobisnuit de uscata. ...citeste mai departe despre "Australia: Seminte de eucalipt, imprastiate cu ajutorul dronelor pentru a contribui la refacerea populatiei de ursi koala" pe Ziare.com

#seminte, #eucalipt, #Australia, #koala , #Stiri International