Înalții funcționari publici, parlamentarii și aleșii locali din Ucraina nu mai au voie să-și facă vacanțele în străinătate în timpul războiului

Luni, 30 Ianuarie 2023, ora 19:48
677 citiri
Înalții funcționari publici, parlamentarii și aleșii locali din Ucraina nu mai au voie să-și facă vacanțele în străinătate în timpul războiului
Parlamentul Ucrainei FOTO Facebook / Roberta Metsola

Guvernul ucrainean le-a interzis înalţilor funcţionari publici şi tuturor aleşilor, inclusiv femeilor, să plece în vacanţe în străinătate în timpul invaziei ruse, relatează luni, 30 ianuarie, France Presse.

Decizia a fost luată în urma scandalurilor recente care au implicat responsabili importanţi.

Adoptată vineri, o rezoluţie guvernamentală în acest sens ”a intrat deja în vigoare”, a declarat luni pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră ucrainene, Andri Demcenko. ”Acum pot pleca doar în misiune”, a precizat el.

Imediat după lansarea invaziei ruse, în februarie 2022, Ucraina a interzis bărbaţilor cu vârste între 18 şi 60 de ani să se ducă în străinătate, cu rare excepţii pentru responsabilii publici necesitând permisiunea din partea superiorilor lor.

Prin această nouă rezoluţie, înalţii funcţionari vor putea pleca în vacanţe în străinătate doar dacă îşi vizitează copiii sau în caz de tratament medical sau decesul unei rude, a detaliat Demcenko.

Interdicţia se extinde şi asupra femeilor înalţi funcţionari publici, precum şi asupra deputaţilor şi aleşilor locali, potrivit acestui document publicat pe site-ul oficial al guvernului.

Deputata Irina Gheraşcenko a denunţat pe Facebook o ”decizie populistă” care, consideră ea, are ”semne de discriminare faţă de mii de ucrainence şi copiii lor”, în timp ce ţara are 15.000 de aleşi locali femei.

”Puterea i-a îndemnat mai întâi, pe toţi cei care pot, să plece la iarnă cu copiii, iar acum este interzis să iasă afară”, s-a plâns ea. ”În condiţii de război, este important să păstrăm sănătatea psihologică a femeilor şi copiilor lor”, a susţinut Irina Gheraşcenko.

Rezoluţia guvernului a fost adoptată după dezvăluiri în presă potrivit cărora un procuror general adjunct a plecat recent în vacanţă la Marbella, o renumită staţiune spaniolă. Oleksi Sîmonenko a fost demis din funcţie pe 25 ianuarie, ca parte a unei serii de demiteri iniţiate de preşedintele Volodimir Zelenski în urma unui caz de corupţie implicând aprovizionări ale armatei.

Un deputat al partidului prezidenţial, Mîkola Tîşcenko, a fost de asemenea exclus pe 26 ianuarie din grupul parlamentar al acestui partid după o călătorie în Thailanda. De asemenea, o media influentă a acuzat-o vineri pe fosta prim-ministră Iulia Timoşenko că şi-a petrecut vacanţa într-o vilă ...citeste mai departe despre "Înalții funcționari publici, parlamentarii și aleșii locali din Ucraina nu mai au voie să-și facă vacanțele în străinătate în timpul războiului" pe Ziare.com

#razboi Rusia Ucraina, #vacante strainatate, #functionari publici, #parlamentari , #Stiri International