Marea Britanie trece prin cel mai abrupt declin din 1931

Miercuri, 06 Mai 2009, ora 13:51
1479 citiri
Marea Britanie trece prin cel mai abrupt declin din 1931

Economia Marii Britanii va inregistra cea mai abrupta scadere, in acest an, decat in orice alt an, incepand din 1931, potrivit Institului National pentru Cercetare Economica si Sociala.

In 2009, veniturile la buget vor scadea cu 4,3 procente, mai mult decat estimarea de 3,5 procente, facuta de ministrul de Finante, Alistair Darling, sau decat cea a Comisiei Europene, de 3,8 procente, relateaza Financial Times.

Prognoza institului de cercetare are la baza datele despre scaderea comertului la nivel global, ce afecteaza Regatul Unit in mod deosebit.

"Comertul mondial s-a prabusit chiar mai rau decat ne asteptam. Daca veniturile nete din acest domeniu nu isi revin, am putea un al doilea an de contractie economica", a declarat Simon Kirby, economist al institulutui de cercetare.

Potrivit estimarilor, datoriile de stat vor creste la aproximativ 100% din produsul intern brut, mult mai mult decat preconizarile Trezoreriei. De asemenea, productia nationala nu isi va reveni la nivelul de varf din primul trimestru din 2008 pana in primele trei luni din 2012.

Rata somajului va ajunge la mai mult de trei milioane de persoane, in 2011, ramand totusi mai scazuta decat nivelul din timpul recesiunii de la inceputul anilor 1980.

Institului National pentru Cercetare Economica si Sociala nu se asteapta la o deflatie in acest an. Din cauza devalorizarii lirei sterline, preturile la produsele de import au crescut. De asemenea, preturile s-ar putea majora si din cauza cresterii recente a pretului petrolului.

Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum intretine Romania inflatia? Aceasta este alimentata de o „super avalansa de tichete", precum cele pentru profesori, pentru mamici, pe langa cresterile de taxe din ultima perioada, potrivit...
#comert, #datorii, #declin, #economie, #somaj , #Stiri International