Planul Occidentului de a anihila economic China pe Noul Drum al Mătăsii. "O investiție care va aduce profit pentru toată lumea"

Luni, 27 Iunie 2022, ora 10:41
526 citiri
Planul Occidentului de a anihila economic China pe Noul Drum al Mătăsii. "O investiție care va aduce profit pentru toată lumea"
Liderii G7 FOTO Twitter/Ursula von der Leyen

Liderii Grupului celor Şapte s-au angajat duminică, 26 iunie, să strângă 600 de miliarde de dolari, sub formă de fonduri private şi publice, în decurs de cinci ani, pentru a finanţa infrastructura necesară în ţările în curs de dezvoltare şi pentru a contracara proiectul chinez Centura și Drumul, de mai multe mii de miliarde de dolari.

Preşedintele american Joe Biden şi alţi lideri ai G7 au relansat noul ”Parteneriat pentru infrastructură şi investiţii globale”, la întâlnirea lor anuală care a avut loc anul acesta la Schloss Elmau, în sudul Germaniei.

Biden a spus că Statele Unite vor mobiliza 200 de miliarde de dolari în granturi, fonduri federale şi investiţii private, în decurs de cinci ani, pentru a sprijini proiecte în ţările cu venituri mici şi medii care ajută la combaterea schimbărilor climatice, precum şi la îmbunătăţirea sănătăţii globale, echităţii de gen şi a infrastructurii digitale.

”Vreau să fiu clar. Acesta nu este ajutor sau caritate. Este o investiţie care va aduce profit pentru toată lumea”, a spus Biden, adăugând că va permite ţărilor ”să vadă beneficiile concrete ale parteneriatului cu democraţiile”.

Biden a spus că sute de miliarde de dolari în plus ar putea veni de la bănci multilaterale de dezvoltare, instituţii de finanţare a dezvoltării, fonduri suverane şi altele.

Europa va mobiliza 300 de miliarde de euro pentru această iniţiativă, în aceeaşi perioadă, pentru a construi o alternativă durabilă la schema Centura și Drumul (Noul drum al mătăsii) a Chinei, pe care preşedintele chinez Xi Jinping a lansat-o în 2013, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Despre planurile lor au vorbit şi liderii Italiei, Canadei şi Japoniei, dintre care unele au fost deja anunţate separat.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson nu au fost prezenţi, dar şi ţările lor participă.

Schema de investiţii a Chinei implică dezvoltare şi programe în peste 100 de ţări, care vizează crearea unei versiuni moderne a străvechii rute comerciale Drumul Mătăsii din Asia către Europa.

Oficialii Casei Albe au spus că planul a oferit puţine beneficii tangibile pentru multe ţări în curs de dezvoltare.

Biden a evidenţiat mai multe proiecte emblematice, inclusiv un proiect de dezvoltare solară de 2 miliarde de dolari în Angola, cu sprijin din partea Departamentului de ...citeste mai departe despre "Planul Occidentului de a anihila economic China pe Noul Drum al Mătăsii. "O investiție care va aduce profit pentru toată lumea"" pe Ziare.com

#China, #G 7, #centura si drumul, #noul Drum al matasii , #Stiri International