Ce primește Rusia în schimbul banilor pompați în extrema dreaptă europeană

Luni, 18 Aprilie 2022, ora 03:05
704 citiri
Ce primește Rusia în schimbul banilor pompați în extrema dreaptă europeană
Putin îi recompensează pe cei care se aliniază la ideologia ultraconservatoare rusească

Faptul că Rusia servește drept un bancomat de încredere pentru forțele politice de extremă dreaptă ale Europei a fost mult timp un secret deschis.

În 2014, de exemplu, mass-media franceză a raportat că partidul de extremă dreaptă al țării, Frontul Național, și-a finanțat campania electorală cu împrumuturi în valoare de 11 milioane de euro de la băncile rusești. Partidul, care de atunci și-a schimbat denumirea în Adunarea Națională, al candidatului la președinție Marine Le Pen, s-a luptat să strângă fonduri, băncile franceze refuzând să-i împrumute bani din cauza trecutului său rasist și antisemit.

Doi ani mai târziu, jurnaliştii din Italia au afirmat că partidul de extremă-dreapta Liga al ministrului de Interne de atunci, Matteo Salvini, a încheiat un acord petrolier cu Rusia, prin care profiturile ar fi deturnate către Liga pentru a-şi finanţa campania electorală pentru Parlamentul European din 2019. Ulterior, Buzzfeed a raportat că a obținut o înregistrare audio a unei întâlniri la care a fost negociat acordul, la care a participat un colaborator apropiat al lui Salvini, deși nu există nicio dovadă că înțelegerea a fost executată vreodată și Salvini a respins acuzațiile drept „fantezii”. Cazul este anchetat de procurorii din Milano.

În Austria, entuziasmul pentru banii ruși a fost de așa natură încât a doborât coaliția de guvernământ. Într-o operațiune din 2019, care a devenit cunoscută drept „Afacerile Ibiza”, Heinz-Christian Strache, cancelarul adjunct al Austriei de atunci și liderul Partidului Libertății de extremă dreapta, a fost filmat încercând să accepte mită de la un fals oligarh rus, în timpul vacanței în Ibiza.

Ce a primit Rusia în schimbul acestei generozități financiare? Sprijin politic în momentele-cheie. În 2017, europarlamentarii francezi de extremă dreapta au susținut anexarea Crimeii , în timp ce, anul următor, Salvini a spus că guvernul italian își va exercita dreptul de veto privind sancțiunile UE împotriva Rusiei. Chiar luna trecută, revista NewsLines a detaliat legăturile extinse dintre extrema-dreapta europeană și Moscova: operatorii de la Kremlin ar fi redactat puncte de discuție proruse și amendamente pe care aliații lor de extremă-dreapta să le propună în Parlamentul European.

Dar nu este vorba doar despre bani. Conservatorii europeni – nu numai partidele politice, ci și orga ...citeste mai departe despre "Ce primește Rusia în schimbul banilor pompați în extrema dreaptă europeană" pe Ziare.com

Ucraina se pregătește de negocieri la început de mai. Miza: 20 de miliarde de dolari
Ucraina se pregătește de negocieri la început de mai. Miza: 20 de miliarde de dolari
Ucraina ar plănui să trimită o propunere de restructurare a 20 de miliarde de dolari din datoria sa externă către investitori la începutul lui mai, scrie Reuters luni, 22 aprilie, citând...
#razboi Rusia Ucraina, #extrema dreapta Europa, #propaganda Rusia , #Stiri International