MAE anunță Comisia Europeană că România se opune lucrărilor de dragare a Canalului Bâstroe care ar fi fost începute de Ucraina

Joi, 16 Februarie 2023, ora 15:46
327 citiri
MAE anunță Comisia Europeană că România se opune lucrărilor de dragare a Canalului Bâstroe care ar fi fost începute de Ucraina
Sulina este singurul canal navigabil al Deltei Dunării

România se opune intenției Ucrainei de a face lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe. Ministerul de Externe va trimite Comisiei Europene joi, 16 februarie, poziția țării noastre, anunță diplomația de la București într-un comunicat.

Instituția precizează că nu a primit nicio informare de la vreo autoritate română că în momentul de față se fac lucrări de adâncire a Canalului Bâstroe și arată că nu este de acord cu propunerea de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

„Cu referire la informațiile apărute recent în presa română privind desfășurarea de către autoritățile ucrainene a unor lucrări de adâncire a așa-zisului «canal de navigație Bâstroe», Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, anterior apariției acestor informații publice, nu a fost informat de nicio autoritate română competentă în materie cu privire la desfășurarea de către Ucraina a unor astfel de activități.

În urma apariției informațiilor publice menționate, MAE a solicitat, în cursul zilei de 13 februarie, Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării transmiterea unor informații cât mai complete și actualizate privind eventuale activități desfășurate de partea ucraineană în sectorul „canalului de navigație Bâstroe” și evaluarea instituției privind impactul acestora, iar ulterior MAE a solicitat și Poliției de Frontieră Române transmiterea informațiilor rezultate în urma monitorizării activităților efectuate de autoritățile ucrainene sau de contractori ai acestora în sectorul «canalului de navigație Bâstroe», precum și evaluarea caracterului acestora.

În funcție de răspunsurile autorităților române de resort, MAE va întreprinde imediat demersurile diplomatice necesare în cazul în care va rezulta că au fost derulate activități având ca scop adâncirea rutei de navigație”, a transmis Ministerul de Externe joi, într-un comunicat.

România, împotriva includerii brațelor Chilia și Bâstroe în rețeaua TEN-T

Ministerul de Externe mai adaugă că Comisia Europeană a cerut autorităților române un punct de vedere cu privire la cererea Ucrainei de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), dar respinge ca neadevărate „informațiile publice potrivit cărora Comisia ar fi cerut, prin acest demers, acordul României pent ...citeste mai departe despre "MAE anunță Comisia Europeană că România se opune lucrărilor de dragare a Canalului Bâstroe care ar fi fost începute de Ucraina" pe Ziare.com

Ministrul Agriculturii dă asigurări că nu s-au eliberat licențe pentru import de cereale din Ucraina: "Avem o ordonanţă prin care am interzis"
Ministrul Agriculturii dă asigurări că nu s-au eliberat licențe pentru import de cereale din Ucraina: "Avem o ordonanţă prin care am interzis"
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a dat asigurări că nu au fost eliberate licenţe pentru importul de cereale din Ucraina şi a explicat că grânele din Ucraina pot fi folosite în...
#Canalul Bastroe, #MAE, #Ucraina, #Dunare, #Delta Dunarii , #Stiri International