Recesiunea din SUA ar putea lua sfarsit in al treilea trimestru

Miercuri, 27 Mai 2009, ora 13:03
1159 citiri
Recesiunea din SUA ar putea lua sfarsit in al treilea trimestru

Recesiunea din Statele Unite se va sfarsi, cel mai probabil, in al treilea trimestru, arata un studiu al unor economisti, chiar daca actuala crestere a numarului somerilor arata ca avansul economic va fi mai temperat decat inainte, informeaza Bloomberg, citat de NewsIn.

Cea mai mare economie mondiala va reincepe sa creasca in al treilea trimestru, considera 74% din economistii chestionati de National Association for Business Economics (NABE).

Spre deosebire de sondajul realizat de asociatie in februarie, economia va creste cu un ritm mai temperat, iar rata somajului va continua sa creasca in a doua jumatate a anului si in 2010.

Pachetul de stimuli financiari si eforturile bancii centrale americane, Federal Reserve, pentru revenirea creditarii au ajutat economia sa depaseasca cea mai severa recesiune din ultimii 50 de ani, arata sondajul.

In timp ce piata imobiliara se stabilizeaza, economistii estimeaza ca deteriorarea pietei muncii va duce la scaderea cheltuielilor, in contextul cresterii numarului de someri.

Economia se va comprima cu o rata anuala de 1,8% in perioada aprilie-iuni, iar in urmatoarele trei luni, produsul intern brut (PIB) ar urma sa urce cu 0,7%, potrivit aceluiasi sondaj.

Cresterea va accelera la 1,8% abia in ultimul trimestru.

Cheltuielile de consum, care reprezinta aproximativ 70% din economie, ar putea scadea cu 0,4% anul acesta, fata de scaderea cu 1,3% estimata anterior. Rata de cumparare va creste cu 2,1% anul viitor, cifra mai mica decat analistii se asteptau in februarie.

Sondajul condus de NABE se bazeaza pe estimarile furnizate de 45 de economisti, intre 27 aprilie si 11 mai. Vanzarile de case ar putea atinge cel mai mic nivel pana la mijlocul anului, in timp ce pretul acestora ar urma sa scada in continuare, chiar si dupa 2010.

Produsul intern brut a scazut cu o rata anuala de 6,1%
, a anuntat departamentul american al comertului, dupa o scadere cu 6,3% in trimestrul al patrulea.

Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum intretine Romania inflatia? Aceasta este alimentata de o „super avalansa de tichete", precum cele pentru profesori, pentru mamici, pe langa cresterile de taxe din ultima perioada, potrivit...
#recesiune, #SUA, #trimestru, #analisti, #economie, #criza , #Stiri International