Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
International > Stiri International
A   A   A

Românii beau mult mai puține băuturi răcoritoare cu zahăr, față de restul europenilor STUDIU

Românii beau mult mai puține băuturi răcoritoare cu zahăr, față de restul europenilor STUDIU
În Uniunea Europeană, 9% din persoanele cu vârsta de cel puţin 15 ani au declarat că beau zilnic băuturi răcoritoare care conţin zahăr FOTO Pixabay
Aproape 10% dintre cetățenii de peste 15 ani din UE au consumat în fiecare zi băuturi răcoritoare care conțin zahăr în anul 2019.
Statele membre cu cea mai mică pondere a populaţiei care consumă zilnic astfel de băuturi sunt Estonia (2%), urmată de Lituania, Finlanda, Letonia şi România (toate cu aproximativ 3%), arată datele publicate marţi, 27 iulie, de Eurostat.
La polul opus, ponderea persoanelor de peste 15 ani care zilnic beau băuturi răcoritoare care conţin zahăr este cea mai mare în Belgia (20%), urmată de Malta, Germania, Ungaria, Polonia şi Bulgaria (toate cu aproximativ 12%).

În Uniunea Europeană, 9% din persoanele cu vârsta de cel puţin 15 ani au declarat că beau zilnic băuturi răcoritoare care conţin zahăr, în timp ce 6% declară că beau astfel de băuturi de 4-6 ori pe săptămână şi 19% de 1-3 ori pe săptămână.

Consumul zilnic de băuturi răcoritoare care conţin zahăr este mai răspândit în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor (12% pentru bărbaţi faţă de 7% din femei). În plus, odată cu creşterea vârstei scade frecvenţa consumului de astfel de băuturi. Cea mai mare pondere a persoanelor care consumă zilnic băuturi răcoritoare care conţin zahăr se înregistrează în rândul grupei de vârstă 15-24 de ani (14%), în timp ce în rândul grupei de vârstă 65-74 de ani şi peste 75 de ani ponderea persoanelor care consumă zilnic băuturi răcoritoare care conţin zahăr este cea mai mică (aproximativ 5%). ...citeste mai departe despre "Românii beau mult mai puține băuturi răcoritoare cu zahăr, față de restul europenilor STUDIU" pe Ziare.com
Facebook ShareTweet
 Marti, 27 Iulie 2021, ora 09:50

 Articol citit de 489 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor