Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
International > Stiri International
A   A   A

Republica Moldova primește internet de la Elon Musk. Care sunt costurile pentru serviciile oferite de compania Starlink

Republica Moldova primește internet de la Elon Musk. Care sunt costurile pentru serviciile oferite de compania Starlink
Din aprilie 2022, Starlink a devenit disponibil și în România FOTO SpaceX
SpaceX a anunțat joi, 4 august, că sistemul de sateliți Starlink, care oferă acces la internet de mare viteză, este acum disponibil și în Republica Moldova.
Conform site-ului Starlink, care e deținută de miliardarul american Elon Musk, echipamentul necesar pentru conectarea la internet în Republica Moldova și livrarea acestuia ar costa aproximativ 4250 RON, la care se adaugă suma de circa 575 RON lunar pentru servicii.

Potrivit Ziarul de Gardă, în luna martie, la scurt timp după începerea agresiunii Rusiei în Ucraina, Comisia pentru Situații Excepționale a decis că serviciul Starlink al companiei SpaceX va oferi servicii de conexiune la internet în punctele de trecere a frontierei și punctele de triere a refugiaților.

„CSE a oferit companiei dreptul de prestare a serviciilor de internet, prin derogare de la procedura ordinara de acreditare. Serviciul Starlink va fi oferit gratuit și va fi gestionat în parteneriat cu Serviciul Tehnologii Informaționale și Securitate Cibernetice și S.A. Moldtelecom din R. Moldova”, anunța atunci guvernul de la Chișinău.

Din aprilie 2022, serviciul de internet prin satelit Starlink a devenit disponibil pentru comenzi și în România.

„Serviciile comerciale Starlink sunt acum live și disponibile în România începând de ieri, 7 aprilie. Utilizatorii din România se pot aștepta la viteze de date între 100 Mb/s și 200 Mb/s cu latență de 20ms în majoritatea locațiilor”, anunța vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Eduard Lucian Lovin, pe Twitter.

Clienții din România pot lansa comenzi pe pagina oficială Starlink, unde partea de kit-ul Starlink are un preț de 3.200 de lei, tariful de transport este de 410 lei, în timp ce abonamentul lunar costă 529 de lei. ...citeste mai departe despre "Republica Moldova primește internet de la Elon Musk. Care sunt costurile pentru serviciile oferite de compania Starlink" pe Ziare.com
Facebook ShareTweet
 Joi, 04 August 2022, ora 14:44

 Articol citit de 384 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor