Twitter il acuza pe Trump de "glorificarea violentei" si i-a marcat inca un tweet

Vineri, 29 Mai 2020, ora 12:41
891 citiri
Twitter il acuza pe Trump de "glorificarea violentei" si i-a marcat inca un tweet
Foto: Arhiva Pixabay

Twitter l-a acuzat, vineri, pe presedintele american Donald Trump de "glorificarea violentei" si i-a marcat unul dintre mesajele pe care le-a postat pe retea despre revoltele urbane de la Minneapolis in urma uciderii lui George Floyd in timpul unei arestari in forta, despre care afirma ca incalca regulile retelei de socializare.

"Aceste BRUTE dezonoreaza memoria lui George Floyd si nu voi lasa acest lucru sa se intample. Tocmai am vorbit cu guvernatorul Tim Walz si i-am spus ca Armata e cu el pana la capat. (In cazul) oricarei dificultati, noi vom prelua controlul, dar, cand incepe jaful, incepe sa se traga. Multumesc!", scrie Trump in acest mesaj.

Mesajul lui Trump poate fi citit doar dupa ce se da click pe un avertisment potrivit caruia "acest tweet a incalcat Regulamentul Twitter cu privire la glorificarea violentei. Cu toate acestea, Twitter a stabilit ca poate fi in interesul publicului ca tweetul sa ramana accesibil".

....These THUGS are dishonoring the memory of George Floyd, and I won't let that happen. Just spoke to Governor Tim Walz and told him that the Military is with him all the way. Any difficulty and we will assume control but, when the looting starts, the shooting starts. Thank you!- Donald J. Trump (@realDonaldTrump) May 29, 2020

Intr-un fir de discutie, Twitter precizeaza ca a luat aceasta masura "in interesul prevenirii ca altii sa se inspire in comiterea unor acte violente".

Utilizatorii vor putea in continuare "sa reposteze (mesajul) cu un comentariu, insa nu pot sa dea like, sa-i raspunda sau sa-l reposteze".

Twitter ia aceasta masura la doar cateva ore dupa ce Trump a anuntat o initiativa legislativa prin care ar putea sa abroge sau sa slabeasca o lege care protejeaza companiile din domeniul Internetului - inclusiv Twitter si Facebook -, intr-o incercare fara precedent de a reglementa platforme de socializare - pe care este crticiat.

Locatarul Casei Albe a anuntat aceasta initiativa legislativa intr-un "ordin executiv" pe care l-a semnat joi noaptea.

Trump a atacat Twitter dupa ce reteaua de socializare i-a marcat tweeturi in care acuza de fraude - fara sa prezinte probe - votul prin corespondenta, prin avertismente in care trimite cititorii sa verifice veridicitatea continutul mesajelor. ...citeste mai departe despre "Twitter il acuza pe Trump de "glorificarea violentei" si i-a marcat inca un tweet" pe Ziare.com

#Donald Trump postari Twitter, #scandal Trump Twitter , #Stiri International