Comisia Europeana lauda R. Moldova pentru progresele inregistrate pe calea reformelor esentiale

Vineri, 13 Septembrie 2019, ora 10:03
1701 citiri
Comisia Europeana lauda R. Moldova pentru progresele inregistrate pe calea reformelor esentiale
Foto: Pixabay

In urma schimbarii de guvern care a avut loc in luna iunie 2019, Republica Moldova a inregistrat progrese solide in punerea in aplicare a reformelor esentiale menite sa opreasca deteriorarea standardelor democratice si a statului de drept, astfel incat cetatenii sa poata beneficia pe deplin de avantajele oferite de Acordul de asociere UE-Moldova, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene (CE).

UE a publicat joi concluziile Raportului privind punerea in aplicare a asocierii, in contextul politicii europene de vecinatate revizuite, raport care analizeaza punerea in aplicare in ultimul an a angajamentelor asumate in temeiul Acordului de asociere UE-Moldova. Raportul va fi abordat in cadrul reuniunii anuale a Consiliului de asociere UE-Republica Moldova, care va avea loc la Bruxelles, la 30 septembrie 2019.

"Noul guvern al Republicii Moldova a demarat un program important de reforme, menit sa consolideze democratia si statul de drept in aceasta tara. Speram ca autoritatile isi vor onora angajamentele asumate si vor pune in aplicare Acordul ambitios dintre UE si Moldova, in beneficiul cetatenilor nostri. La nivelul UE, ne afirmam disponibilitatea de a continua sa acordam asistenta si sprijin Republicii Moldova in acest proces fiindca pretuim foarte mult prietenia noastra", a declarat Inaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, Federica Mogherini.

La randul sau, comisarul pentru politica europeana de vecinatate si negocieri privind extinderea, Johannes Hahn, a adaugat ca vor fi intensificate sprijinul financiar si consilierea, "ca raspuns la programul solid de reforme al guvernului".

"Am reluat deja, din luna iulie 2019, platile de sprijin bugetar; de asemenea, am semnat cu guvernul acorduri de finantare privind dezvoltarea locala durabila si statul de drept care vor permite implementarea programelor menite sa ofere cetatenilor Republicii Moldova beneficii concrete. Suntem pregatiti sa ne intensificam si mai mult sprijinul financiar si consilierea, ca raspuns la programul solid de reforme al guvernului. Toate acestea sunt semnale clare ale aprecierii noastre cu privire la masurile luate deja si constituie o incurajare oferita autoritatilor de a continua pe calea ambitioasa a reformelor", a spus Hahn.

Raportul publicat joi, elaborat de Serviciul European de Actiune Externa si de serviciile Comisiei Europene, arata ca, desi reformele din sectorul economic si bancar au continuat in cursul anului 2018, reformele structurale fundamentale ale sistemului judiciar, lupta impotriva coruptiei, urmarirea penala a fraudelor bancare din 2014 si asigurarea pluralismului mass-mediei au ramas in urma.

Ca urmare a faptului ca, in iunie 2018, alegerile pentru functia de primar al orasului Chisinau au fost invalidate intr-un mod lipsit de transparenta, UE si alti actori internationali au remarcat o degradare a situatiei statului de drept si a democratiei, care sunt valorile si principiile cheie pe care se intemeiaza ambitiosul Acord de asociere UE-Moldova. In lumina acestor evolutii, UE a luat, in 2018, decizia de a amana platile pentru sprijin bugetar si asistenta macrofinanciara si de a recalibra si reduce alte forme de sprijin financiar.

Noul Guvern care a preluat puterea in luna iunie 2019 s-a angajat sa vegheze la punerea in aplicare consolidata si consecventa a acordului de asociere, inclusiv a dispozitiilor privind zona de liber schimb aprofundata si cuprinzatoare, cu respectarea deplina a principiilor fundamentale ale acordului.

Guvernul a adoptat o serie de programe care axate pe reformele cele mai urgente si a luat masuri importante, in special in ceea ce priveste cadrul electoral, lupta impotriva coruptiei si depolitizarea institutiilor statului. Ca raspuns, Comisia a reluat acordarea asistentei pentru sprijin bugetar si a semnat trei acorduri de finantare cruciale, cu o valoare totala de aproape 55 de milioane de euro, se arata in comunicatul executivului comunitar.

#UE Republica Moldova , #Europa