Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
International > Stiri International
A   A   A

Imaginea disperarii: Un programator din San Francisco mai are doar 2 incercari pentru a accesa hard-disk-ul pe care are bitcoins de 240 de milioane de dolari

Imaginea disperarii: Un programator din San Francisco mai are doar 2 incercari pentru a accesa hard-disk-ul pe care are bitcoins de 240 de milioane de dolari
Sursa: Pixabay
Stefan Thomas mai are doar doua incercari prin care poate ajunge la o avere de 240 de milioane de dolari, scrie Guardian. Thomas este un programator din San Francisco ce, acum un deceniu, a primit 7.002 bitcoins ca recompensa pentru un video in care explica cum functioneaza aceasta criptomoneda.
In perioada in care a fost platit, un bitcoin oscila intre 2 si 6 dolari. El a pus suma de bitcoin primita intr-un portofel digital si a uitat de ea, scrie Hotnews.ro.

Acum, fiecare bitcoin valoreaza 34.000 de dolari, iar continutul portofelului digital a ajuns la 240 de milioane de dolari. Dar Thomas a uitat parola care ii deschide calea spre aceasta avere.

Thomas a introdus parola gresita de opt ori deja, iar daca si urmatoarele doua incercari sunt gresite, hard-disk-ul lui ce contine cheile de acces la bitcoins se va cripta automat si nu va mai vedea niciodata banii.

El spune ca a incercat cele mai folosite opt parole ale sale pentru a accesa hard-disk-ul sau IonKey, dar nu a mers. Dispozitivul auto-cripteaza continutul dupa 10 incercari gresite.

"Stau in pat si ma gandesc la asta", a povestit programatorul pentru New York Times. "Apoi ma duc la calculator cu o noua strategie, care nu merge, si sunt iar disperat", a continuat el.

Dupa ce povestea lui Thomas a ajuns in atentia publica, Alex Stamos, expert in securitate cibernetica la Stanford Internet Observatory a spus ca poate sparge parola in sase luni daca Thomas ii va da 10% din averea digitala.

Potrivit companiei Chainalysis, aproximativ 20% din cele 18,5 milioane de bitcoins par sa fie pierdute sau in "portofele" inaccesibile.

Un alt caz celebru este cel al galezului James Howells, care in 2013 a aruncat, din greseala, un hard-disk cu "cheile" a 7.500 de bitcoins. La acel moment, valoarea lor era de peste 4 milioane de lire. ...citeste mai departe despre "Imaginea disperarii: Un programator din San Francisco mai are doar 2 incercari pentru a accesa hard-disk-ul pe care are bitcoins de 240 de milioane de dolari" pe Ziare.com
Facebook ShareTweet
 Miercuri, 13 Ianuarie 2021, ora 08:19

 Articol citit de 416 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor