De ce unirea Republicii Moldova cu România este doar o temă populistă

Vineri, 29 Aprilie 2022, ora 11:58
824 citiri
De ce unirea Republicii Moldova cu România este doar o temă populistă

Unirea Republicii Moldova cu România este doar o temă populistă, atât în Moldova cât și în România, precum și un pretext moscovit pentru a indica o amenințare din partea Occidentului (NATO și UE) la adresa batalioanelor sale din Transnistria.

În rest, teza unirii nu are niciun merit. Nici politic, nici economic, nici cultural, nici demografic.

În Republica Moldova, în prezent, sunt mai puțini etnici români decât sunt în Italia sau în Spania.

Pentru voturi, guvernanții români au acordat cetățenia română oricui din Republica Moldova, așa că sunt acolo deja milioane de cetățeni români, fără ca să fie nevoie de vreo subordonare administrativ teritorială a localităților în care își au ei domiciliul formal (majoritatea fiind de fapt plecați de acolo nu în România, ci tot prin Italia și Spania, ori prin alte state mai vestice).

Drepturile universale ale omului sunt la fel de respectate și în România și în Republica Moldova, așa că nici măcar din punctul ăsta de vedere nu este nevoie ca moldovenii de dincolo de Prut, indiferent de etnie sau de limba pe care o vorbesc, să se ceară să intre sub protecția constituțională românească, ca să le fie respectate drepturile universale.

Economic vorbind, România nu este în stare să investească în infrastructură și să încurajeze dezvoltarea economică a unor zone întinse de pe teritoriul administrativ actual, nici măcar cu fondurile europene nerambursabile, d-apoi să fie în stare să implementeze programe de dezvoltare economică a unui teritoriu nou, cum ar fi Moldova de dincolo de Prut, după eventuala unire.

Și apoi este problema corupției instituționalizate, în ambele state. Doar profitorii de pe urma unirii celor două sisteme corupte ar dori cu adevărat și cu ardoare unirea, din motive evidente.

Asta nu înseamnă că unirea tuturor românilor nu ar trebui să rămână un deziderat național. Doar că ea nu are de ce să se realizeze administrativ.

Decât la nivel european. În momentul în care și Republica Moldova va deveni membră a Uniunii Europene, toți românii din cele două state românești vor fi uniți și de facto și de jure, în această uniune, unde vor fi cetățeni cu drepturi depline.

Ar mai rămâne de văzut dacă sunt ori nu sunt avantaje de securitate națională care ar decurge din unirea celor două state românești, direct unul cu celălalt, prin voința cetățenilor.

Pentru România sigur că ...citeste mai departe despre "De ce unirea Republicii Moldova cu România este doar o temă populistă" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Lipsa eficienței energetice a clădirilor publice costă România 6 miliarde de lei pe an. Ce am putea face cu acești bani
Lipsa eficienței energetice a clădirilor publice costă România 6 miliarde de lei pe an. Ce am putea face cu acești bani
România are peste 242.000 de clădiri publice al căror consum este peste 200-250 kWh/metrul pătrat, iar media recomandată la nivel european este de 140kWh/metrul pătrat, se arată într-un...
O americancă demontează clișeele despre România. Clipul este viral pe rețelele de socializare VIDEO
O americancă demontează clișeele despre România. Clipul este viral pe rețelele de socializare VIDEO
Americanca Janna, stabilită de mai bine de cinci ani în România, a captat atenția pe TikTok prin demontarea stereotipurilor comune despre țara noastră. Clipul ei este viral acum cu peste...
#Republica Moldova, #Romania, #unire, #NATO , #Stiri International