Agenți secreți ai serviciilor americane, inculpați într-un caz de piraterie informatică în contul Emiratelor Arabe Unite

Joi, 16 Septembrie 2021, ora 01:33
542 citiri
Agenți secreți ai serviciilor americane, inculpați într-un caz de piraterie informatică în contul Emiratelor Arabe Unite
Spionaj informatic FOTO: Unsplash.com

Trei foşti spioni americani de la NSA, inculpaţi cu privire la piraterie informatică în contul Emiratelor Arabe Unite.

Trei foşti agenţi din cadrul serviciilor americane de informaţii au recunocut că au participat la o opraţiune de piraterie informatică în contul Emiratelor Arabe Unite (EAU) care a ţintit inamici şi rivali ai acestei ţări de la Golful Persic, a anunţat Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP.

Marc Baier (49 ani), Ryan Adams (34 ani), şi Daniel Gericke (40 ani) au acceptat să plătească penalităţi financiare cumulate în valoare de 1,7 milioane de dolari, suma pe care au câştigat-o muncind pentru EAU, în vederea unei suspendări a procedurilor judiciare lansate împotriva lor cu privire la încălcarea legislaţiilor exporturilor americane, fraudei informatice şi accesului fraudulos la computere.

Un tribunal federal din Virginia a acceptat să amâne urmăririle pe o perioadă de trei ani în acest dosar complex, care pune în lumină piaţa mondială a pirateriei informatice, în care guverne recrutează experţi în securitate informatică străini pentru a-şi spiona inamicii.

Cei trei bărbaţi au lucrat în cadrul serviciilor americane de informaţii - şi anume la agenţia americană de informaţii militare NSA -, după care au participat, în perioada 2016-2019, la atacuri cibernetice comise de către o întreprindere din EAU cu legături cu guvernul acestei ţări vizând diverse ţinte - şi anume servere informatice din Statele Unite -, potrivit justiţiei americane.

Într-una dintre aceste operaţiuni de piraterie informatică ei au obţinut acces la ”zeci de milioane” de smartphone, potrivit Departamentului american al Justiţiei.

În afară de sancţiuni financiare, acuzaţilor le-a fost interzis accesul în serviciile americane de informaţii.

Ei au totodată interdicţia de a mai practica activităţi de piraterie informatică. ...citeste mai departe despre "Agenți secreți ai serviciilor americane, inculpați într-un caz de piraterie informatică în contul Emiratelor Arabe Unite" pe Ziare.com

#spioni SUA, #servicii secrete SUA, #piraterie informatica, #Emiratele Arabe Unite , #Stiri Internet