Fotografia asociată singurului autor care poate fi contactat pe site-ul inițiator al fake-news-ului "Elon Musk în România". Imaginea are paternități multiple pe internet

Luni, 31 Octombrie 2022, ora 19:33
799 citiri
Fotografia asociată singurului autor care poate fi contactat pe site-ul inițiator al fake-news-ului "Elon Musk în România". Imaginea are paternități multiple pe internet
Toma Enescu poate fi găsit pe internet, printre altele, sub numele de Harry Segal

Sursa știrii false legate de venirea miliardarului Elon Musk în România este un site obscur, cu profil de mediatizare a informațiilor lejere.

Jurnalista de investigații Codruța Simina, coordonatoare a Misreport, un proiect care-și propune identificarea și devoalarea știrilor false, a analizat datele publice existente despre Mediaflux.ro, site-ul care a stat la baza diseminării fake-news-ului legat de Elon Musk.

"Nu are nici măcar o căsuță redacțională pe site. Nici ownership transparent. Nici numere de contact, doar două adrese de mail generice. Din informațiile publice de pe ROTLD (n.a. - registrul de domenii web .ro) rezultă că domeniul de internet aparține unei persoane private. În linii mari, e cam ca și cum ai cita internetul. În weekend-ul care a marcat 7 ani de la Colectiv, opinia publică din România a discutat și fabulat masiv despre o presupusă informație care s-a dovedit a fi falsă și pe care au preluat-o aproape toate sursele de informare", arată Codruța Simina, într-o postare pe Facebook.

O căutare pe internet după Toma Enescu, pseudonimul asumat la semnătura articolelor de pe site-ul menționat, redă rezultate variate și contradictorii.

Cel mai probabil, fotografia pe care autorul incert și-a asumat-o este preluată fără accept de pe internet. Identitatea reală a celui din imagine este necunoscută.

Pe lângă Harry Segal, imaginea asumată de autorul fake-news-ului pe site-ul propriu apare pe internet asociată cu nume diverse, cum ar fi Siemon Z.

Până în seara zilei de luni, 31 octombrie, n-a apărut nicio probă a faptului că Elon Musk s-ar fi aflat în România, iar surse din Ministerul de Interne susțin că miliardarul n-a intrat pe teritoriul țării în intervalul mediatizat.

Redacția Ziare.com regretă preluarea în pripă a informațiilor privitoare la presupusa venire a miliardarului Elon Musk în România și cere scuze cititorilor pentru disconfortul creat! ...citeste mai departe despre "Fotografia asociată singurului autor care poate fi contactat pe site-ul inițiator al fake-news-ului "Elon Musk în România". Imaginea are paternități multiple pe internet" pe Ziare.com

#elon musk romania, #fake news elon musk, #fenomentul stirilor false , #Stiri Internet