Google încearcă să închidă o anchetă a Comisiei Europene împotriva sa. Compania a produs o soluție de compromis

Vineri, 24 Septembrie 2021, ora 08:03
636 citiri
Google încearcă să închidă o anchetă a Comisiei Europene împotriva sa. Compania a produs o soluție de compromis
În cele trei cazuri anterioare, Google a preferat sancţiunile în loc să negocieze o soluţie FOTO Pixabay

Google, divizie a grupului Alphabet, doreşte să ajungă la un acord cu Comisia Europeană referitor la investigaţia antitrust privind afacerile sale cu publicitatea digitală şi a trimis Executivului UE o propunere de compromis pentru a evita o anchetă lungă, perturbatoare, potrivit unei persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Cazurile antitrust din UE au costat Google mai mult de 8 miliarde de euro (9,4 miliarde de dolari), sub formă de amenzi, în trei cazuri diferite din ultimul deceniu, iar compania a primit, de asemenea, ordinul de a-şi schimba practicile comerciale pentru a permite rivalilor să concureze în condiţii echitabile.

Comisia Europeană a deschis o anchetă, în iunie, pentru a stabili dacă Google îşi promovează propriile servicii de tehnologie de publicitate afişată online în detrimentul rivalilor, agenţilor de publicitate şi editorilor online.

Google a făcut o propunere Comisiei, a spus o persoană apopiată situaţiei, refuzând să ofere detalii din cauza sensibilităţii problemei.

Comisia, care acţionează ca autoritatea de aplicare a legilor concurenţei pentru UE, a refuzat să comenteze.

Google, care va participa la o şedinţă judecătorească de 5 zile săptămâna viitoare, pentru o amendă record de 4,34 miliarde de euro legată de sistemul său de operare pentru dispozitive mobile Android, nu a răspuns cererilor Reuters pentru comentarii.

Rămâne de văzut dacă şefa europeană pentru concurenţă Margrethe Vestager va fi deschisă negocierilor de soluţionare care durează de obicei luni sau chiar ani înainte ca orice acord să poată fi convenit.

În cele trei cazuri anterioare, Google a preferat sancţiunile în loc să negocieze o soluţie.

O decizie de soluţionare nu ar include nicio amendă şi nici o constatare a faptelor greşite.

Google ar putea suporta o amendă de până la 10% din cifra sa de afaceri globală, în valoare de 18,2 miliarde de dolari, pe baza veniturilor de anul trecut, dacă va fi găsită vinovată de încălcarea normelor antitrust ale UE.

Autorităţile de reglementare vor examina dacă Google restricţionează accesul terţilor la datele utilizatorilor în scopuri publicitare pe site-uri web şi aplicaţii, păstrând în acelaşi timp aceste date pentru propria utilizare. Planul companiei de a elimina cookie-urile browserului şi, de asemenea, de a opri urmărirea utilizatorilor Android printr-un instrument cunoscut sub numele ...citeste mai departe despre "Google încearcă să închidă o anchetă a Comisiei Europene împotriva sa. Compania a produs o soluție de compromis" pe Ziare.com

#Google, #ancheta, #Comisia Europeana , #Stiri Internet