Gratuit, pentru scoli: Internet 4G si licente in platforma educationala Adservio, pana la sfarsitul anului

Vineri, 13 Martie 2020, ora 10:01
4731 citiri
Gratuit, pentru scoli: Internet 4G si licente in platforma educationala Adservio, pana la sfarsitul anului
Foto: Pixabay

Telekom Romania va oferi gratuit Internet 4G si licente in platforma educationala Adservio, profesorilor, elevilor si parintilor, pana la finalul acestui an, pentru a se asigura continuitatea procesului educational, chiar si de la distanta, informeaza operatorul de telecomunicatii, intr-un comunicat de presa transmis, vineri, AGERPRES.

Astfel, toate unitatile de invatamant interesate pot beneficia gratuit de un pachet educational integrat ce contine licente pentru platforma Adservio si Internet nelimitat 4G.

Platforma Adservio acopera functionalitatile indicate de Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru perioada urmatoare prin organizarea de cursuri online, gestionarea materialelor suport de curs si a temelor, notarea in catalogul virtual si informarea parintilor prin rapoarte automate despre evolutia si activitatea elevilor.

Potrivit sursei citate, prin intermediul acestei platforme unice, cu peste 300.000 de utilizatori din peste 200 de scoli din intreaga tara, se asigura: catalog in format electronic, transmiterea de teme si proiecte online, evaluarea elevilor si notarea lor, crearea si distribuirea de teste online, comunicarea directa intre elevi, parinti, profesori, directori si inspectorat, distribuirea lectiilor si resurselor didactice necesare, precum si distribuirea rapoartelor catre Inspectorat si Ministerul Educatiei.

Platforma poate fi utilizata atat in varianta desktop cat si aplicatie mobila.

"In plus, pentru sustinerea cursurilor in format video, profesorii si elevii au la dispozitie, in mod gratuit, solutia Office 365 A1 de la Microsoft. Acest pachet este special creat pentru mediul academic si ofera Exchange Online (email), Sharepoint Online si OneDrive for Business (pentru stocarea si managementul documentelor), Teams (colaborare, mesagerie instant, conferinte audio-video), Office Online si Office pentru dispozitivele mobile", se mentioneaza in comunicat.

Telekom apartine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicatii integrate.

#internet gratuit Adservio scoli, #licente gratuite Adservio scoli , #Viteza internet