Coachingul, instrumentul ce sustine companiile performante in pandemie

Marti, 26 Mai 2020, ora 16:47
2988 citiri
Coachingul, instrumentul ce sustine companiile performante in pandemie
Foto: Lavinia Galcea

54% dintre companiile unde coachingul este o activitate curenta inregistreaza niveluri inalte ale performantei, conform studiului Human Capital Institute (HCI) si International Coach Federation (ICF). Iata de ce, in aceasta perioada de mari schimbari determinate de pandemia de coronavirus, coachingul poate fi instrumentul capabil sa sprijine organizatiile pentru a se mentine profitabile.

Studiul citat, realizat in ultimii 6 ani, a masurat criteriile pentru o cultura de coaching puternica. Exista, conform acestuia, o legatura puternica intre cultura de coaching si performanta inalta in companie, atractia pentru brandul de angajator, retentia talentelor cu rezultate foarte bune si punctele forte ale leaderilor.

Initiativele de coaching in companii incep sa fie si in Romania din ce in ce mai prezente, datorita, in mare parte, cerintelor de business la care departamentele de Resurse Umane contribuie din rolul de partener strategic. Pentru a reusi sa implementeze astfel de programe cerute de cei care conduc business-ul, HR-ul trebuie sa gaseasca solutii pentru procesul dificil de masurare a impactului lor in rezultatele si obiectivele afacerii, sa le alinieze cat mai bine la cerintele de business si sa ofere posibilitatea organizatiei sa se miste in directia dorita de Top Management si actionari.

Asumarea unei culturi organizationale de coaching si toate programele si initiativele care deriva de aici sunt parghii de schimbare in companii, un proces des intalnit in aceasta perioada, in care reinventarea este singura sansa de supravietuire in afaceri. Iata cum contextul in care ne aflam ajuta la cresterea sanselor ca ele sa fie dorite si sustinute de cei care sunt aflati la conducere, primul filtru de aprobare a unei astfel de initiative. Un proces organizational robust, fie ca este vorba despre pivotare, fie despre dezvoltare a unor noi directii, trebuie sa aiba la baza cultura companiei, unde coaching-ul are o contributie majora: ofera claritate in intentia de schimbare, le creeaza liderilor un context adecvat de dezvoltare a competentelor, de stabilire a unor planuri de actiune si de transformare personala care sa poata sustine schimbarea dorita.

Liderii viitorului, o combinatie intre manager, mentor si coach

Cele mai frecvent intalnite modalitati de a aduce coaching-ul in companiile din Romania sunt cele de a avea propriul coach intern, a lucra cu un coach extern sau a dezvolta la manageri componenta abilitatilor de coaching. O tendinta tot mai accentuata ne arata ca managerii si liderii viitorului au nevoie de o combinatie in care sa fie manageri, mentori si coachi pentru oamenii lor. Paradigma prin care oamenii sunt condusi se schimba si avem nevoie de noi abilitati si tehnici prin care sa ne adaptam la noile generatii si la noile provocari socio-economice. Si in Romania incepe sa fie din ce in ce mai evidenta nevoia companiilor de a avea un coach intern care sa sustina procesele de transformare ale liderilor in directia dorita de companie sau sa ofere suport in lucru cu echipele si implementarea in practica a diverselor programe de invatare. Avantajele unui coach intern sunt evidente: ai propria ta resursa interna, avantaje care tin de costuri si faptul ca el cunoaste bine organizatia.

Studiul Human Capital Institute (HCI) si International Coach Federation (ICF) arata ca majoritatea companiilor apeleaza la coaching pentru dezvoltarea leadershipului (55%), dezvoltarea talentelor (51%) si pentru conversatiile care sa sustina performanta, in managementul performantei (49%).

Alegerea unui coach se face in general pe baza recomandarilor de la persoane de incredere, firme de consultanta care asigura un coach profesionist iar, in ultimii ani, devine tot mai evident faptul ca multe organizatii isi pregatesc proprii coachi interni. O modalitate de a consolida cultura de coaching este de a-i expune pe manageri si lideri la cat mai multe contexte, in care sa-si dezvolte abilitatile de coaching pentru a lucra cu oamenii din echipele lor.

Valorificarea diversitatii, tendinta de ultima ora in leadership

Diversitatea este poate cel mai nou subiect aflat in atentia angajatorilor in mod autentic interesati de dezvoltarea talentelor. Comportamentul nostru, ca oameni si angajati, depinde de contextul cultural in care ne gasim. Iata de ce, in multe cazuri, obstacolele in calea progreselor unei persoane pot fi de natura culturala, mai mult decat psihologica ori legata de competente. Iar acest lucru argumenteaza necesitatea existentei coachingului pe agenda oricarui lider.

Pentru toti cei interesati de acest subiect, Coaching Partners, cu un invitat special din industria de HR, va organiza miercuri, 27 mai, evenimentul "GROWING - Cultura Organizationala, Valorificarea diversitatii pentru indeplinirea obiectivelor". Detalii pe aceasta pagina pe Facebook.

Articol de Lavinia Galcea, Manager Dezvoltare Organizationala, Executive Coach, Coaching Partners

Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de...
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Când vine vorba de amenajarea camerei copilului tău, fiecare piesă de mobilier pe care o alegi joacă un rol crucial în crearea unui spațiu atât funcțional, cât și primitor. Mai mult...
#coaching manageri, #Lavinia Galcea, #Coaching Partners , #Manageri romani