Prognoze pentru piata de leasing: 15% crestere in 2013

Joi, 15 Noiembrie 2012, ora 16:03
5368 citiri
Prognoze pentru piata de leasing: 15% crestere in 2013

Piata de leasing ar putea consemna anul viitor o crestere de 10%-15% fata de acest an, pentru care se estimeaza o stagnare la nivelul anului 2011, de 1,35 miliarde euro, numai daca mediul economic isi va reveni, iar investitorii isi vor recapata increderea, apreciaza reprezentanti ai industriei.

"Speram ca daca lucrurile se vor stabiliza la nivel economic, investitorii vor avea anul viitor mai mult curaj pentru a demara proiecte de investitii. Speram pentru 2013 o crestere categorica a pietei, insa e greu de spus daca va fi una de 10%-15%, trebuie sa vedem ce se intampla", a declarat joi presedintele Asociatiei Societatilor Financiare - ALB Romania, Antoaneta Curteanu, la Conferinta Nationala ALB.

La randul sau, directorul general al BCR Leasing, Bogdan Speteanu, a declarat pentru Mediafax ca piata de leasing va ramane in 2013 cel mai probabil aproape de nivelul acestui an, cu un mic plus.

Pentru finele anului curent, Speteanu anticipeaza ca piata va avea o scadere de 5%-10% fata de 2011, intrucat a doua jumatate a anului a fost foarte slaba, pe fondul situatiei economice dificile, care include si o scadere a numarului de masini vandute la nivel national.

"Daca anul viitor incepe sa mearga economia cat de cat, sa continue restructurarile si sa creasca absorbtia fondurile europene, am putea reusi sa avem o crestere de 15% pentru piata de leasing", a spus Speteanu.

Piata de leasing financiar a inregistrat in primele noua luni o scadere de 3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 979 milioane euro, pe fondul reducerii volumului de finantari pe segmentele de echipamente si imobiliare, dupa ce in intervalul ianuarie-septembrie 2011 consemnase o crestere de 29%.

#piata leasing Romania, #leasing auto, #crestere piata leasing , #Leasing operational