Oamenii vor acorda mai multa importanta designului interior al locuintelor, dupa ce au stat atat de mult izolati in ele #Interviu

Joi, 30 Aprilie 2020, ora 19:11
8540 citiri
Oamenii vor acorda mai multa importanta designului interior al locuintelor, dupa ce au stat atat de mult izolati in ele #Interviu
Foto: Hype Project

Intr-o perioada in care o lume intreaga lucreaza de acasa, cu totii am inceput sa descoperim beneficiile unui design interior de calitate si, daca pana acum nu i-am dat prea mare importanta, lucrurile se vor schimba cu siguranta, de acum incolo.

Oamenii vor cauta cu precadere case mari, verdeata, poate chiar vor investi si in cate o mica sala de sport pentru ca, "odata cu distantarea sociala, acestia au devenit tot mai constienti de faptul ca spatiul in care locuiesc, lucreaza sau isi petrec timpul liber are o putere incredibila de a le influenta starea de spirit, productivitatea, relatiile interpersonale si chiar starea de sanatate", explica Victor Grosu, arhitect si fondator Hype Project, intr-un interviu acordat Business24.

Victor Grosu a creat si coordonat proiecte de arhitectura si design interior de anvergura pe toate continentele, iar in anul 2019 a lansat Hype Project, studioul de arhitectura si design interior pentru proiecte rezidentiale premium. In lucrarile sale, se inspira din calatoriile si experientele personale si isi doreste sa creeze locuinte care sa schimbe vietile clientilor sai.

Foto: Victor Grosu, arhitect si fondator Hype Project

Care estimati ca va fi evolutia pietei de design interior in Romania?

Desi designul interior a luat amploare mediatica in Romania inca din 2013, iar piata se afla in crestere (o crestere relativ lenta, dar stabila) acest lifestyle construit in jurul experientelor de locuit este inca in formare. Pot spune ca designul interior este inca vazut ca un serviciu de lux in Romania.

Clientii unui serviciu de design interior se impart in doua categorii: investitorii care isi propun sa creasca valoarea unui imobil prin design si clientii finali cu un anumit statut social si nivel de venituri care, pe langa automobile, vacante, haine sau accesorii exclusiviste, aleg sa investeasca intr-o "stare de bine" determinata de spatiul in care locuiesc.

Ce impact va avea coronavirusul asupra industriei?

In ceea ce priveste designul interior, criza generata de pandemie a avut un impact negativ intr-o masura moderata spre mica si, desi nimic nu e sigur inca, se preconizeaza o revenire relativ rapida a industriei, cu atat mai mult cu cat restrictiile de calatorie sau cele ce tin de viata sociala ne determina directionam investitiile catre casa.

Din experienta crizelor anterioare, putem spune ca piata bunurilor de lux este care se recupereaza rapid. Consumatorii serviciilor si bunurilor de high-end nu resimt atat de puternic aceste furtuni si, de cele mai multe ori, dispun de resurse pentru a depasi perioadele de nesiguranta financiara.

In ceea ce priveste impactul crizei asupra furnizorilor de servicii, se estimeaza incetinirea sau intarzierea proiectelor de constructie din cauza intreruperii lantului de aprovizionare si a masurilor de siguranta pentru echipele de constructori. Agentii imobiliari au raportat vizionari anulate si si-au indreptat atentia catre tehnologiile care fac posibile vizionarile virtuale.

Toata aceasta situatie de criza a declansat nevoia de reinventare a modului in care ne conducem afacerile sau lucram, iar acest lucru a generat o evolutie accelerata pentru profesionistii care au demonstrat vigilenta, viziune si capacitate de adaptare la context.

In plus, oamenii urmaresc sa beneficieze cat mai bine de expertiza, sa maximizeze valoarea oricarei investitii, devin mult mai selectivi in ceea ce priveste furnizorii de servicii. Ca in oricare alta industrie, vor fi afaceri care vor iesi mai puternice din aceasta criza, altele care se vor lupta sa reziste si altele care vor disparea.

Cum va arata industria de arhitectura si design interior dupa COVID-19

Odata cu reorganizarea economiei, vom asista la o reoganizare si in ceea ce priveste investitiile imobiliare din care se vor ivi, desigur, si oportunitati. Pentru multi investitori, acum este momentul sa actioneze, fie pentru ca identifica oportunitati de finantare, fie ca profita de proprietati vandute la preturi mai mici sau pur si simplu au mai mult timp sa evalueze oportunitatile.

Stilul de viata, obiceiurile de consum, mediul business, lumea se transforma in fiecare zi si, chiar daca restrictiile vor fi ridicate, efectele asupra modului in care vom trai si vom gandi sunt ireversibile.

Coronavirusul schimba prioritatile oamenilor si este o oportunitate de a defini modul in care proiectele arhitecturale afecteaza in mod pozitiv viata oamenilor. Odata cu distantarea sociala, acestia au devenit tot mai constienti de faptul ca spatiul in care locuiesc, lucreaza sau isi petrec timpul liber are o putere incredibila de a le influenta starea de spirit, productivitatea, relatiile interpersonale si chiar starea de sanatate. Covid-19 ne determina sa reevaluam ceea ce conteaza cu adevarat, sa punem valoare pe investitiile durabile legate de casa si familie.

Noi, arhitectii, suntem permanent preocupati de crearea un impact pozitiv asupra vietii, generand idei si concepte noi care sa tina pasul cu lifestyle-ul, nevoile si asteptarile constiente sau mai putin constiente ale oamenilor.

Foto: Hype Project

Cum va arata spatiul de locuit dupa COVID-19?

In timp ce munca de acasa devine noul normal, apare nevoia de reconfigurare a spatiului de locuit, de creare a unei limite clare intre spatiul de lucru si cel personal. Acest lucru s-a reflectat deja intr-o cerere crescuta in ceea ce priveste reconfigurarile sau reamenajarile de locuinte.

Persoanele care obisnuiau sa faca sport frecvent isi vor dori amenajarea unei sali de sport in interiorul casei. De asemenea, va exista un interes crescut asupra zonelor de relaxare interioare sau exterioare, precum bai cu zone de SPA, terase generoase cu jacuzzi si scaune de masaj. Iar nevoia de lumina naturala va fi transpusa in vitraje generoase, care vor conecta interiorul cu natura. Iar spatiul exterior casei a devenit o prioritate pentru amenajare.

In ceea ce priveste achizitiile, previzionam un interes crescut pentru case mai mari, mai degraba decat pentru apartamente. Iar daca se orienteaza catre apartamente, care ofera avantajul unei pozitionarii intr-o zona ultracentrala, acestia cauta penthouse-uri cu terase mari si gradini rooftop sau apartamente mari. Din interactiunea cu clientii prospecti am identificat deja aceasta tendinta.

Cum v-ati adaptat stilul de lucru in aceasta perioada?

Unul dintre avantajele acestei profesii este ca putem lucra remote. Avem proiecte mari in Thailanda, Rusia si Franta pentru care si inainte de criza lucram de la biroul nostru din Bucuresti, iar deplasarile pe santier aveau loc in momente cheie ale evolutiei lucrarilor.

Perioada aceasta ne-a gasit in faza de briefing si proiectare cu multe dintre proiectele noastre. Ne-am adaptat rapid modul de lucru incat fiecare membru al echipei sa poata lucra de acasa, pastrand totodata contactul cu echipa si clientii, prin teleconferinte si sesiuni video. Insa, avand in vedere ca serviciul nostru presupune si monitorizarea lucrarilor, ne-am propus adoptarea de noi tehnologii in viitorul apropiat, cum ar fi dronele, cu ajutorul carora sa putem monitoriza lucrarile cu un minim de personal pe santier.

Desi echipa s-a adaptat rapid la schimbari, criza aceasta a generat si situatii mai putin placute care nu depind de noi. De exemplu, furnizorii de mobilier din Italia, Germania, Rusia si producatorii locali si-au inchis temporar fabricile, ceea ce a generat o intarziere de proximativ 5 saptamani a comenzilor deja plasate. A fost anuntata repornirea activitatii pentru inceputul lunii mai.

Echipa Hype Project este formata din arhitectii Victor Grosu, Adrian Ianculescu si Mihai Constantin, cunoscuti pe piata din Romania pentru crearea, sub semnatura Grosu Art Studio, a unora dintre cele mai apreciate si premiate restaurante: Joseph by Joseph Hadad, Dancing Lobster, Il Locale.

Activitatea Grosu Art Studio se concentreaza acum pe crearea unor proiecte la cheie pentru HoReCa, unde cei trei arhitecti semneaza conceptul si designul interior.

#design interior 2020, #Victor Grosu arhitect, #Victor Grosu Hype Project , #Stil de viata