Cum alegi parfumul potrivit pentru un bărbat. Sfaturi utile

Vineri, 20 Mai 2022, ora 17:24
1308 citiri
Cum alegi parfumul potrivit pentru un bărbat. Sfaturi utile
FOTO: unsplash.com

Fiecare bărbat este definit de propria lui personalitate. Alegerea cadoului potrivit este o provocare în sine, iar printre cele mai apreciate sunt unele parfumuri barbatesti.

Chiar dacă îl alegi pentru un membru al familiei sau pentru un prieten apropiat, este necesar să îi cunoști bine gusturile, ca să nu dai greș și să aducă bucurie.

Dar cum alegi parfumul potrivit? Iată aici câteva idei care să îți fie de folos înainte să mergi la cumpărături.

Bugetul pe care îl ai la dispoziție

Dacă alegeți să adunați bani de la mai multe persoane pentru un cadou comun, parfumul poate fi unul de colecție. De la un parfumier celebru sau de la un brand în vogă și de lux. Singura condiție ar fi să știi exact ce și-ar dori aniversatul, ce a mai folosit sau ce i-ar plăcea să poarte.

Cu un buget mai consistent poți alege să cumperi o esență de parfum. Aceasta are între 20% și 40% uleiuri esențiale și poate ține pe piele până la 8 ore. Cu siguranță, în acest caz, încântarea va fi maximă.

Următoarea pe lista de buget este apa de parfum, ce are între 15% și 20% uleiuri esențiale și poate persista pe piele între 4 și 8 ore.

Cu un buget mai redus, poți alege apa de toaletă, care are uleiuri esențiale între 5% și 15% sau apa de colonie care are între 2% și 4% uleiuri esențiale. Acestea rezistă pe corp două-trei ore de la prima pulverizare.

Momentul zilei în care îl poartă

Dacă alegi un parfum pe care să îl poarte în fiecare zi, îi poți cumpăra un parfum citric, unul marin sau poate unul fougere. Toate acestea au accente proaspete și oferă senzația de libertate de mișcare și de exprimare. Exprimă vitalitate și sunt recomandate pentru personalitățile active și pline de energie.

Dacă alegi un parfum de seară, ideal ar fi să îți îndrepți atenția către un parfum picant, unul oriental sau poate unul tutun-piele. Aceste note aduc un plus de mister, evidențiază masculinitatea și stimulează puterea seducției unui bărbat.

Vârsta pe care o are bărbatul

Pentru bărbații tineri, de 20-30 de ani, poți alege un parfum sportiv, acvatic, care să ducă cu gândul la energie, vitalitate, exuberanță și poftă de viață.

Pentru bărbații între 30 și 40 de ani sunt recomandate parfumurile puternice, dar liniștite, lemnoase sau condimentate. Bineînțeles, trebuie să iei în considerare și profesia celui pentru care îl cumperi, pe lângă tipul de personalitate și stilul de viață.

Pentru bărbații de peste 40 de ani, alegerea devine din ce în ce mai grea. Personalitatea este deja definită, drumul în viață pare să fie croit, așadar, li s-ar potrivi parfumuri clasice și celebre, în concordanță cu stilul fiecăruia.

Notele pe care le au parfumurile

Parfumurile sunt create din esențe care se numesc note. Parfumurile pentru bărbați sunt mult mai intense decât cele pentru femei. Și acesta este un criteriu după care poți alege parfumul potrivit.

La un parfum, se pot identifica trei note: de vârf, de mijloc și de bază.

Pielea interacționează cu notele de vârf, imediat după ce se pulverizează parfumul. Acestea dispar de pe piele în maximum 10 minute. Sunt cele care prezintă parfumul.

După 15-20 de minute de la pulverizare, intră în scenă notele de mijloc. Acestea sunt baza, cele care asigură chimia fiecărui bărbat cu parfumul în sine, în funcție de propriul PH. Sunt declarația de dragoste a bărbatului pentru parfumul ales.

Notele de bază sunt cele care fixează parfumul în piele. Sunt piatra de temelie a oricărui parfum.

Acum, că ai aflat câteva dintre criteriile după care este necesar să te ghidezi atunci când vrei să cumperi un parfum, poți merge într-un magazin specializat să încerci câteva, iar după aceea să cauți oferte online. Nu uita, însă, că PH-ul pielii diferă de la o persoană la alta și că ideal ar fi să probezi maximum trei parfumuri. Dacă nu ești decis ce să alegi, poți opta oricând pentru un voucher cadou, iar sărbătoritul să își comande singur parfumul preferat.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#parfum, #parfum barbati, #barbati , #Stiri Lifestyle