Cum sa calatoresti in siguranta pe perioada pandemiei: 5 sfaturi utile

Marti, 17 Noiembrie 2020, ora 17:47
1035 citiri
Cum sa calatoresti in siguranta pe perioada pandemiei: 5 sfaturi utile
Sursa foto: Shutterstock

Aceasta pandemie ne-a afectat pe toti din numeroase puncte de vedere, fie ca e vorba de viata personala sau cea profesionala. Totusi, s-au gasit numeroase solutii pentru a putea sa ne continuam viata de zi cu zi intr-un mod cat mai normal posibil si, in acelasi timp, sa avem grija de sanatatea noastra.

Acelasi lucru este valabil si in cazul calatoriilor. Chiar daca inca mai exista restrictii, acest lucru nu inseamna ca nu te poti bucura din cand in cand de o mica vacanta. Important este sa respecti cateva reguli de siguranta pentru a avea o experienta cat mai placuta. Iata cateva sfaturi la indemana:

Verifica restrictiile locale

Inainte de a planifica o calatorie, verifica daca exista restrictii in zona in care vrei sa pleci, dar si daca riscul de infectare este scazut sau ridicat. In plus, tine cont ca, desi poate fi sigur sa calatoresti intr-un anumit loc, situatia se poate schimba de la o zi la alta, asa ca fii cu ochii pe orice modificare care poate sa apara.

De asemenea, tine cont si de faptul ca poate fi necesar sa intri in carantina cand ajungi sau dupa ce te-ai intors de la destinatie. Momentan, ar fi ideal sa calatoresti mai degraba in tara decat international. In acest fel, eviti carantina si alte costuri suplimentare.

Gandeste-te cum vrei sa calatoresti

Cea mai sigura modalitate de a calatori in aceasta perioada ramane cu masina personala, mai ales daca poti ajunge la destinatie intr-o zi. In acest fel limitezi contactul cu alte persoane straine. In functie de posibilitati si nevoi, poti opta pentru rulota sau o masina second-hand, care iti va oferi siguranta necesara pe tot parcursul calatoriei tale.

In plus, asa cum am mentionat mai sus, este mult mai sigur sa calatoresti local, asa ca aceasta perioada poate fi o ocazie buna pentru un road-trip in tara si pentru a vizita destinatii pe care nu ai reusit sa le explorezi pana acum.

Alege cu grija locul unde vei sta

Din fericire, multe hoteluri acorda o atentie speciala modului in care igienizeaza camerele pentru oaspeti, dar si spatiile comune. Unele hoteluri pot chiar sa tina o camera libera timp de una sau doua zile, pana la sosirea ta, astfel incat spatiul sa fie cat mai bine aerisit, iar tu sa te simti in siguranta. Totusi, suna inainte pentru a vedea care sunt masurile de siguranta luate.

Alta optiune ar fi inchirierea unui apartament sau a unei vile, astfel incat sa nu iti faci griji ca vei intalni alti oameni straini pe hol sau cand te duci la restaurant.

Adu mancare cu tine

Pentru a avea o grija in minus, poti aduce cu tine mancare gatita sau cel putin cateva gustari. Desi este considerat sigur sa mananci la o terasa sau la un restaurant in aer liber, nu ar trebui sa planifici toate mesele in acest mod. In plus, pot sa apara conditii meteo nefavorabile, precum ploi sau vant puternic, care fac incomoda sau chiar imposibila varianta de a manca in aer liber. Iar mancatul in interior nu este la fel de sigur.

In acelasi timp, asigura-te ca restaurantul respectiv respecta masurile de siguranta necesare si ca este respectata distantarea dintre mese. Daca este posibil, poti comanda mancarea in camera sau o poti savura chiar si in masina sau in aer liber, la un picnic.

Nu lasa garda jos

Nu in ultimul rand, tine cont ca, desi esti in vacanta, nu ar trebui sa te relaxezi extrem de mult. Respecta in continuare regulile de igiena pentru a ramane in siguranta. Spala-te des pe maini, nu iti atinge fata, pastreaza distanta dintre tine si alte persoane si, cel mai important, poarta masca.

Asadar, chiar daca exista numeroase restrictii, asta nu inseamna ca nu te poti bucura de o vacanta linistita. Alege sa mergi cu masina pentru a limita cat mai mult contactul cu persoane straine, respecta regulile de igiena si verifica in prealabil zona si locul unde te vei caza.

#calatorie, #pandemie, #calatorie in siguranta , #Stiri Lifestyle