Top 3 lucruri care fac viața mai ușoară unei familii numeroase

Vineri, 20 Ianuarie 2023, ora 18:03
66 citiri
Top 3 lucruri care fac viața mai ușoară unei familii numeroase
FOTO: shutterstock.com

Viața de familie aduce multe schimbări în dinamica oricărui cuplu, indiferent de vârsta celor doi. Împlinirea pe plan personal crește pe măsură ce reușim să ne construim propria familie și, de aici, apar numeroase schimbări benefice.

Apariția copilului în viața unui cuplu este cel mai important moment. Este clipa din care viața și dinamica celor doi se schimbă. De cele mai multe ori, prezența unui bebeluș le impune părinților mai multă disciplină în viața de zi cu zi. Petrecem mai mult timp acasă decât înainte, mesele sunt stabilite și pregătite cu mai multă grijă, folosind alimente cât mai sănătoase.

Cu timpul, dacă familia se mai extinde cu încă cel puțin un copil, lucrurile iau o nouă turnură. Mai exact, în cele mai multe cazuri, mașina este neîncăpătoare pentru drumurile lungi spre bunici sau spre mare, spațiul de locuit devine prea mic și apare nevoia unui spațiu privat în aer liber. Această nevoie de schimbare este amplificată și de prezența a cel puțin unui animal de companie.

Astfel, mașina mică perfectă de oraș este înlocuită de un Mercedes V Class, iar apartamentul cu două camere semidecomandat este schimbat cu o casă mai departe de forfota centrului, cu o curte generoasă. Acestea sunt visurile cuplurilor ce își doresc o familie numeroasă și pun accentul pe calitate și confort.

Iată, deci, cum pot îmbunătăți calitatea vieții de familie schimbările menționate mai sus:

1. Mașina

De obicei, aceasta este prima schimbare la care apelează un cuplu, atunci când familia se extinde. Prezența primului copil aduce, mai mult ca oricând, ideea nevoii de siguranță și confort pe șosea.

Dacă situația financiară permite, pentru drumurile zilnice prin traficul aglomerat al orașelor, multe familii păstrează o mașină mai mică, ce are un consum redus. Însă, pentru călătoriile în afara orașului, fie în drum spre bunici, fie la mare, la munte sau într-un city-break, o mașină cu mai multe locuri, precum un van, este ideală. Aceasta oferă siguranță și confort, lucruri dorite de oricine călătorește des. În plus, cu o astfel de mașină, nu mai este necesară călătoria cu mai multe mașini dacă se alătură și bunicii.

2. Casa

Traiul în centrul orașului este perfect pentru cupluri, dat fiind ritmul dinamic al vieții. Însă, odată cu apariția unui copil, apare nevoia unui spațiu mai mare, atât pentru activitățile interactive, cât și pentru odihnă. A nu mai trebui să păstreze liniștea când cel mic doarme oferă adulților un binemeritat moment de respiro.

Numărul jucăriilor crește anual și, direct proporțional cu dezvoltarea copilului, cresc și nevoile sale de a avea un spațiu intim, perfect pentru distracție, studiu și odihnă. În plus, cu o casă suficient de mare, vizitele prietenilor din alte orașe sau ale rudelor pot fi mult mai dese, fără cheltuieli suplimentare la hotel.

3. Curtea interioară

Nevoia de a petrece timp în aer liber există pentru fiecare dintre noi, însă, pandemia de COVID-19 a impulsionat mai mult ca oricând nevoia de a avea un astfel de spațiu propriu. Așa se explică numărul mare al celor care au decis în ultimii ani să renunțe la apartamentele vechi și să se mute la un apartament cu terasă spațioasă sau chiar la casă.

De multe ori, amenajarea curții interioare este un proces la care participă întreaga familie. Mobilierul de grădină, grătarul și florile sunt cele mai importante elemente ale spațiului exterior, împreună cu spațiile verzi.

Extinderea familiei este, de multe ori, un factor declanșator pentru luarea mai multor decizii ce implică schimbări semnificative. Acestea contribuie la o creștere a calității vieții, prin timpul de calitate petrecut împreună cu cei dragi.

#familie numeroasa, #viata mai usoara, #usurare viata , #Stiri Lifestyle