Un assessment centre, "anticamera" succesului organizației tale și a angajaților săi!

Joi, 20 Aprilie 2023, ora 18:37
60 citiri
Un assessment centre, "anticamera" succesului organizației tale și a angajaților săi!
FOTO: unsplash.com

Interviurile de angajare sunt văzute de către companii, indiferent de mărimea lor și domeniul de activitate, drept etape esențiale în selecția personalului. Cu toate acestea, statistica relevă un detaliu mai degrabă surprinzător: rata de succes a respectivei metode clasice, practicate pentru majoritatea pozițiilor din partea inferioară a scării ierarhice, este de doar 19%.

Cu alte cuvinte, în numai unul din cinci cazuri, rezultatul este și cel scontat: integrarea în echipă a unui nou coleg care poate aduce plusvaloare grupului și, pe cale de consecință, creșterea business-ului și profitului său. În schimb, un assessment centre este de mai bine de trei ori mai eficace (65%), iar, parcurgând articolul în continuare, vei afla ce reprezintă abordarea de față și cum să scoți maximum din ea.

Un assessment centre organizat de Brightway, numit și centru de evaluare, poate fi privit drept o anticameră a angajării, la propriu și la figurat, un loc în care se testează abilitățile candidaților, proveniți fie din interiorul companiei, fie din afara acesteia, de a face față cerințelor postului pentru care concurează sau în care urmează să fie promovați.

Spre deosebire de mai celebrul, dar mai puțin eficientul interviu de angajare, într-un centru de evaluare a personalului se verifică mult mai multe trăsături ale resurselor umane: abilitățile tehnice necesare job-ului, capacitatea de a se adapta unui mediu în permanentă schimbare, comportamentul în diverse situații (în special stresante), tipul de personalitate etc.

Marele avantaj al unui assessment centre, care poate fi utilizat inclusiv pentru a estima potențialul de management al celor propuși spre promovare, este faptul că folosește condiții standardizate, plasându-i pe candidați într-o serie de exerciții individuale și de grup, care simulează condițiile unui loc de muncă real: teste psihologice, jocuri de rol, dezbateri, comunicare interpersonală etc.

Pe tot parcursul testării, experții evaluatori notează și analizează comportamentul participanților, realizând predicții realistice ale potențialului acestora (având în vedere rata de succes menționată anterior, se subînțelege faptul că previziunile se adeveresc în multe dintre cazuri).

Pe scurt, un assessment centre oferă următoarele avantaje: participanților - trasarea unor responsabilități clare, luarea mai rapidă a deciziilor, diminuarea stresului și efortului în comunicare, un plus de autocunoaștere și dezvoltare personală, găsirea unor motivații corespunzătoare; iar organizațiilor - eficientizarea sistemului de recrutare, o rată de succes crescută a angajărilor, reducerea timpului de inducție (până când angajatul devine productiv pentru companie), un plan de dezvoltare personalizat pentru fiecare angajat, îmbunătățirea ratei de retenție.

În concluzie, dacă dorești să te asiguri că iei cea mai bună decizie, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung, în ceea ce privește componența echipei tale, nu te "mulțumi" cu interviurile de angajare și cu 4 subalterni într-o oarecare măsură ineficienți pentru fiecare "punct ochit, punct lovit", ci țintește întotdeauna cât mai sus, căutând să creezi un flux care să-ți garanteze cele mai bune rezultate. Până la urmă, la fel ca la fotbal și în alte sporturi de echipă, și într-o companie este important ca fiecare om să ocupe exact postul pe care se pricepe cel mai bine, dar, mai presus decât atât, să existe sinergie și o deplină armonie între toți membrii. Mult succes!

#angajati, #anticamera succesului , #Stiri Lifestyle