Cu ce-i ajută pe angajați noul cod al muncii. Expert: Se va putea abuza de lege

Miercuri, 19 Octombrie 2022, ora 06:50
1055 citiri
Cu ce-i ajută pe angajați noul cod al muncii. Expert: Se va putea abuza de lege
Unii angajați se vor face că muncesc de acasă FOTO: PIxabay.com

Angajații vor avea drepturi suplimentare, conform noului Cod al muncii promulgat luni, 17 octombrie, de președintele Iohannis. Sunt însă câteva modificări ce par a fi date cu dedicație pentru funcționarii publici.

Conform noilor prevederi salariații vor avea inclusiv dreptul la concediu de îngrijitor, în cazul îmbolnăvirii grave a unei rude sau persoane care locuiește în aceeași gospodărie. Dar se reglementează și telemunca pentru angajații la stat iar instituțiile vor fi obligate să le asigure celor trimiși să lucreze de acasă dotările necesare pentru a-și putea desfășura activitatea. Nerespectarea prevederilor, atrage după sine amenzi importante pentru angajatori.

Proiectul de modificare a Codului muncii ca urmare a implementării Directivei UE nr 1152/2019 și Directivei UE 1158/2019, promulgat de președinte a devenit Legea nr.283/2022, și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, iar în 3 zile de la publicare să intre în vigoare.

Cristian-Gabriel Seidler: ”Adevărul este că se va putea abuza de legea aceasta și se va putea spune că X și Y sunt în telemuncă și de fapt să lucreze pentru partid”

Cristian-Gabriel Seidler, specialist în HR și membru în Comisia de muncă din Camera Deputaților a explicat într-un interviu pentru Ziare.com de ce pare că noul proiect legislativ pare o dedicație pentru o anumită categorie de angajați.

”Suspiciunea față de acest proiect de lege este că va duce la cazul ”Dragnea -nu știu cât”, în termeni populari prin care unii vor putea ”lucra” de la domiciliu și prin telemuncă. Așa este. Însă ideea că o categorie de salariați, funcționari publici, care nu sunt angajați de fapt și au o relație de serviciu nu una de muncă, din punct de vedere legal, trebuie să aibă și ei aceleași drepturi.

De fapt, aproape toată modificarea aceasta este o implementare de directivă. Adevărul este că se va putea abuza de legea aceasta și se va putea spune că X și Y sunt în telemuncă și de fapt să lucreze pentru partid, de exemplu. Dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să implementăm directiva”, a spus Cristian-Gabriel Seidler.

”Secretele” articolului 17. Cum se pot întoarce unele dreptrui împotriva angajaților

Deși pare cumva ilogic, una dintre modificări ce este în beneficiul angajaților îi poate transfora de fapt în șomeri. Iată care este explicația specialistului în HR.

”Eu văd a ...citeste mai departe despre "Cu ce-i ajută pe angajați noul cod al muncii. Expert: Se va putea abuza de lege" pe Ziare.com

#noul Cod al Muncii, #beneficii salariati, #functionari publici, #telemunca, #modificari dedicatie , #Stiri Locuri de munca