OMV si-a vandut afacerile cu lubrifianti catre Lukoil

Luni, 01 Iulie 2013, ora 14:27
2906 citiri
OMV si-a vandut afacerile cu lubrifianti catre Lukoil

Grupul austriac OMV a anuntat vineri ca a semnat un acord privind vanzarea operatiunilor sale din domeniul lubrifiantilor catre o subsidiara a grupului rus Lukoil, informeaza un comunicat de presa.

Este vorba de entitatea care se ocupa de vanzarea si distributia lubrifiantilor in Europa Centrala si de Est precum si de o uzina de procesare din Austria.

OMV a dat asigurari ca cei 74 de angajati care lucreaza la operatiunile sale din domeniul lubrifiantilor isi vor pastra locurile de munca. Tranzactia ar urma sa se incheie la finele acestui an iar cele doua companii au cazut de acord sa nu dezvaluie care a fost pretul tranzactiei.

"Aceasta tranzactie este pasul urmator in implementarea strategiei noastre de a ne optimiza si simplifica portofoliul in domeniul rafinare si marketing", a declarat Manfred Leitner, responsabil pentru rafinare si marketing in boardul OMV.

OMV si subsidiarele sale, Petrol Ofisi si Petrom, au incheiat deja mai multe vanzari in cadrul acestui program de simplificare a portofoliului. Obiectivul OMV este sa-si transfere accentul dinspre rafinare si marketing spre explorare si productie.

Grupul austriac OMV este actionarul majoritar al Petrom, cu o participatie de 51,01%.

Petrom este cea mai mare companie romaneasca de petrol si gaze, cu activitati in sectoarele Explorare si Productie, Rafinare si Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale si Energie.

Lukoil detine patru rafinarii mari pe teritoriul Rusiei si trei in exterior. Lukoil Romania este unul dintre liderii pietei petroliere romanesti, avand o cota de aproximativ 20% din piata totala de produse petroliere din Romania. In prezent, compania Lukoil Romania detine rafinaria Petrotel si comercializeaza carburanti printr-o retea de 300 de statii de distributie.

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#afaceri lubrifianti OMV, #preluare operatiuni OMV Lukoil, #vanzare lubrifianti Lukoil , #stiri Lukoil