Acord de peste 15 miliarde de dolari între Ucraina și Fondul Monetar Internațional. Înțelegerea, „salutată” de SUA

Miercuri, 22 Martie 2023, ora 09:28
570 citiri
Acord de peste 15 miliarde de dolari între Ucraina și Fondul Monetar Internațional. Înțelegerea, „salutată” de SUA
Războiul din Ucraina a provocat pagube uriașe FOTO Hepta

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu guvernul ucrainean pentru punerea în practică a unui plan de ajutorare în valoare totală de 15,6 miliarde de dolari, notează AFP.

Planul urmează să permită "sprijinirea redresării economice treptate, creând în acelaşi timp condiţiile unei creşteri pe termen lung într-un context de reconstrucţie după conflict şi pe drumul aderării la Uniunea Europeană" (UE), a precizat FMI într-un comunicat.

Acordul va fi prezentat "în săptămânile următoare" Consiliului de Administraţie al Fondului pentru validarea finală.

„Dincolo de oribilul cost uman, invazia rusă a Ucrainei continuă să aibă un efect devastator asupra economiei: PIB-ul a scăzut cu 30% în 2022, o mare parte a aparatului industrial a fost distrus şi sărăcia a crescut", a subliniat şeful misiunii FMI la faţa locului, Gavin Gray, citat în comunicat.

În pofida acestor dificultăţi, guvernul ucrainean a ştiut să "menţină stabilitatea financiară şi macroeconomică, în special datorită unui sprijin internaţional substanţial şi punerii în practică a unor politici solide".

Într-un comunicat, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a "salutat" acordul dintre FMI şi Ucraina, adăugând că Statele Unite "vor continua să sprijine guvernul şi poporul Ucrainei atât timp cât va fi necesar" în faţa Rusiei.

Ucraina a beneficiat de un sprijin important încă de la începutul conflictului, pe 24 februarie 2022, atât din partea Băncii Mondiale, care i-a acordat deja peste 20 de miliarde de dolari, sub formă de împrumuturi sau donaţii, cât şi a Statelor Unite, peste 110 miliarde de dolari integrând sprijinul militar.

O parte semnificativă a acestor fonduri au făcut posibilă menţinerea serviciilor publice pe linia de plutire şi plata salariilor funcţionarilor publici, precum şi acordarea de asistenţă persoanelor deplasate intern.

FMI mizează pe o redresare economică parţială şi graduală în acest an, în special datorită menţinerii unor infrastructuri esenţiale, cum ar fi reţeaua electrică, totuşi, luată la ţintă de Rusia.

„Obiectivele guvernului ucrainean sunt de a sprijini economia în aceste circumstanţe excepţionale, de a restabili credibilitatea financiară pe piaţa datoriilor şi de a sprijini redresarea în vederea aderării la UE", a mai menţionat Gavin Gray, citat de AFP. ...citeste mai departe despre "Acord de peste 15 miliarde de dolari între Ucraina și Fondul Monetar Internațional. Înțelegerea, „salutată” de SUA" pe Ziare.com

Cursul euro preconizat de analiștii financiari pentru următorul an. Majoritatea se așteaptă la creșterea datoriei publice
Cursul euro preconizat de analiștii financiari pentru următorul an. Majoritatea se așteaptă la creșterea datoriei publice
Peste 80% dintre analiștii Asociației CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, în timp ce restul preconizează o stagnare. În privinţa riscurilor pe un orizont...
#Ucraina, #razboi, #Rusia, #Fondul Monetar International , #Stiri Macroeconomie