Ieftinirea biletelor de tren. Consiliul Concurenței recomandă CFR ca operatorii de transport feroviar să își aleagă singuri furnizorul de energie electrică

Luni, 30 August 2021, ora 17:10
215 citiri
Ieftinirea biletelor de tren. Consiliul Concurenței recomandă CFR ca operatorii de transport feroviar să își aleagă singuri furnizorul de energie electrică
Potrivit autorităţii de concurenţă alegerea unui furnizor ar contribui la reducerea valorii facturilor pentru curentul de tracţiune FOTO Unsplash.com

Consiliului Concurenţei recomandă CFR SA crearea condiţiilor tehnice, astfel încât operatorii de transport feroviar să-şi poată alege singuri furnizorul de energie electrică, situaţie care ar duce la ieftinirea biletelor.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis luni, 30 august, acest lucru ar contribui la reducerea valorii facturilor pentru curentul de tracţiune pe care o achită operatorii de transport feroviar şi, implicit, la creşterea profitabilităţii transportului feroviar de marfă şi la tarife mai mici pentru utilizatorii acestui serviciu.

În prezent, operatorii nu au posibilitatea de a-şi alege furnizorul de energie electrică, deşi piaţa energiei este liberalizată, furnizorul unic pentru sistemul feroviar fiind Electrificare CFR, filială deţinută integral de CFR SA.

Această recomandare vine în urma studiului realizat de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenţei, care a sintetizat principalele aspecte ce caracterizează transportul feroviar de marfă din România.

Analiza mai arată că viteza medie a trenurilor de marfă în România este de 16 km/h, iar tranzitul între Constanţa şi Curtici durează între 7 şi 12 zile, în funcţie de cantitatea transportată. ...citeste mai departe despre "Ieftinirea biletelor de tren. Consiliul Concurenței recomandă CFR ca operatorii de transport feroviar să își aleagă singuri furnizorul de energie electrică" pe Ziare.com

#CFR, #bilete tren, #Consiliul Concurentei, #furnizor energie , #Stiri Macroeconomie