Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Macroeconomie > Stiri Macroeconomie
A   A   A

Avertisment BNR: Capacitatea populației de a-și plăti creditele la bănci, sub presiune

Avertisment BNR: Capacitatea populației de a-și plăti creditele la bănci, sub presiune
Puterea de cumpărare a populației se va diminua simțitor, pe fondul scumpirilor puternice din ultima perioadă, arată BNR în ultimul Raport asupra stabilității financiare.
Rata de creștere a îndatorării a accelerat față de ultimul Raport, în special în zona creditelor ipotecare.

Persoanele cu venituri mici vor avea cele mai mari probleme să își achite ratele la bănci, dar nu doar ele, mai arată Banca Națională – BNR.

Nevoile de bază, mai scumpe

Accelerarea ratei de inflație, în special pe segmentul mărfurilor alimentare, va duce la diminuarea puterii de cumpărare a populației și a veniturilor disponibile, potrivit Raportului asupra stabilității financiare – iunie 2022, întocmit de BNR.

Acest lucru va pune presiune asupra capacității de a acoperi serviciul datoriei pentru persoanele care au contractat credite.

Gospodăriile din România au cea mai ridicată pondere a cheltuielilor cu alimente și băuturi nealcoolice din Uniunea Europeană (25,2% comparativ cu 15% media UE 27), cât și una dintre cele mai ridicate ponderi alocate băuturilor alcoolice și tutunului (5,5%).

Suplimentar, persoanele cu venituri mai mici alocă o proporție mai ridicată din cheltuieli către nevoile de bază, prin urmare acestea vor fi afectate mai puternic.
Este de așteptat deci ca ponderea populației ce se confruntă cu dificultăți să se majoreze.

A crescut rata de îndatorare

Rata de creștere a îndatorării a accelerat față de ultimul Raport, fiind susținută de ratele de dobândă scăzute, relaxarea standardelor de creditare, dar și de diminuarea incertitudinilor cauzate de către pandemia COVID-19.

Astfel, îndatorarea totală a populației s-a majorat cu 9% la martie 2022 comparativ cu martie 2021, ponderea în PIB fiind în ușoară scădere (15,6%, -0,6 puncte procentuale).

Cea mai importantă componentă a îndatorării populației se menține categoria creditelor ipotecare bancare (56% din total, respectiv 103 miliarde lei), acestea având și cea mai ridicată rată de creștere (12%).

Creditele de consum bancare, reprezentând 34% din totalul îndatorării populației, s-au majorat cu 5% în perioada martie 2021-martie 2022, comparativ cu o diminuare de 2% în cursul anului 2020.

Amânarea plății ratelor, risc de credite neperformante

Un risc important legat de evoluția ratei creditelor neperformante la bănci pentru următoarea perioadă se referă la debitorii ce au ...citeste mai departe despre "Avertisment BNR: Capacitatea populației de a-și plăti creditele la bănci, sub presiune" pe Ziare.com
Facebook ShareTweet
 Joi, 23 Iunie 2022, ora 14:18

 Articol citit de 359 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor