Cum va influenta criza COVID-19 modul de a face afaceri

Vineri, 03 Aprilie 2020, ora 16:25
4759 citiri
Cum va influenta criza COVID-19 modul de a face afaceri
Foto: Alina Andrei, Cabot Transfer Pricing

Inchiderea ("lockdown") tarilor si regiunilor mai mult sau mai putin controlata si distantarea sociala declansate de pandemia COVID-19 va grabi transferul de fonduri pentru salvarea afacerilor existente si pentru initiativele sustenabile de afaceri care sa reziste si in scenarii ca cel pe care il traim si in plus va schimba, potrivit expertilor, modul de interactiune sociala si profesionala si pentru perioada post-pandemie.

Spre deosebire de criza din 2008 care a reprezentat, in fapt, o criza de lichiditate, criza economica deja declansata de COVID-19 a schimbat structura cererii si a ofertei, astfel ca afacerile care se adreseaza indeplinirii nevoilor de baza inregistreaza o crestere de venituri pe fondul fricii, in timp ce interzicerea deplasarilor, a vacantelor, a iesitului la restaurant au redus, suspendat sau chiar inchis afacerile din aceste domenii.

La nivel agregat, baza de impozitare la nivelul societatilor are de suferit, astfel ca doar la nivelul Uniunii Europene este asteptat in acest an un deficit fiscal de pana la 10%.

Care sunt masurile financiar-fiscale luate de autoritatile romane pentru sprijinirea mediului de afaceri?

Ordonantele de urgenta 30 si 31 din 21 martie 2020 si Ordonantele de urgenta nr. 32 si 33 din 30 martie 2020 aduc o serie de facilitati financiar-fiscale pentru firmele care sunt afectate direct si indirect de masurile restrictive luate de autoritati si nu numai, astfel:

Acordarea de garantii de stat pentru finantarea acordata IMM-urilor si microintreprinderilor si subventionarea dobanzilor acestor imprumuturi de catre Ministerul de Finante.

Posibilitatea de a nu plati impozitele si taxele datorate in perioada starii de urgenta si 30 de zile de la incheierea starii de urgenta - astfel, sumele care sunt datorate si nu sunt achitate in aceasta perioada, nu vor fi considerate restante si nu vor fi puse in miscare mecanismele de executare silita.

In cazul contribuabililor care aplica sistemul de declarare si plata a impozitului pe profit anual, cu plati anticipate efectuate trimestrial, se pot efectua platile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se pastreaza pentru toate trimestrele anului fiscal 2020.

De asemenea, se acorda bonificatii la plata impozitului pe profit pentru trimestrul 1 pana la 25 aprilie 2020 - de 5% in cazul contribuabililor mari si de 10% pentru restul contribuabililor si pentru micro-intreprinderi.

Se proroga termenul de declarare / plata a impozitelor si taxelor locale (impozit pe teren, autoturisme, etc) pana la 30 iunie 2020 (cu acordarea de bonificatie)

Se poate beneficia de restructurarea obligatiilor bugetare, cu notificare in perioada 1 februarie - 31 iulie 2020; solicitarea de restructurare se poate depune pana la 30 octombrie 2020.

Termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real se prelungeste cu 3 luni de la data incetarii starii de urgenta instituite prin Decretul nr. 195/2020, iar pe durata starii de urgenta se suspenda depunerea acestei declaratii.

In ceea ce priveste masurile in domeniul protectiei sociale, in timpul starii de urgenta, pentru perioada suspendarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului (art 52 alin 1 lit c din Codul muncii), in cazul intreruperii temporare a activitatii, indemnizatia de care beneficiaza salariatii va fi suportata din bugetul asigurarilor pentru somaj.

Pe perioada starii de urgenta, pe baza certificatelor de stare de urgenta emise de Ministerul Economiei, societatile pot beneficia de o serie de amanari la plata pentru utilitati si chirie.

In plus, potrivit unui comunicat de presa al ANAF a fost decisa rambursarea TVA, in cursul lunii martie, pentru toate deconturile solutionate si pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi, precum si implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizeaza solutionarea cu celeritate a deconturilor, incepand cu data de 1 aprilie 2020. Astfel, pentru toate aceste rambursari, se va implementa mecanismul rambursarii cu control ulterior, insemnand ca societatile vor fi controlate dupa ce primesc rambursarea (cel mai probabil dupa terminarea starii de urgenta).

La ce trebuie sa se astepte contribuabilii dupa perioada starii de urgenta?

Cele mai multe dintre masurile mentionate anterior sunt aplicabile in perioada in care este decretata starea de urgenta.

Astfel ca dupa finalizarea acestei perioade (estimate de noi la maximum 2 luni), din punct de vedere fiscal, trebuie sa ne asteptam in mod rezonabil la o serie de actiuni de inspectie menite sa verifice:

  • respectarea reglementarilor privind siguranta si securitatea in munca;
  • rambursarile TVA-ului si altor taxe, care de cele mai multe ori atrag si actiuni de inspectie fiscala generala si verificare a dosarului de preturi de transfer (daca este cazul);
  • veridicitatea faptelor din declaratiile pe proprie raspundere care stau la baza emiterii certificatelor de stare de urgenta.

Cum vor fi influentate afacerile in perioada post - stare de urgenta?

Finantarile intra-grup

In afara de ajutoarele si masurile financiar-fiscale asigurate de stat, este foarte probabil sa asistam la transferuri de fonduri - fie prin imprumuturi sau alte mecanisme financiare (ex. cash pooling), fie prin cresteri de capital social - de la firmele mama sau holding la societatile fiice.

In plus, grupurile de societati pot opta si pentru garantarea imprumuturilor primite de societatile fiica de la alte entitati financiare independente.

Problema stabilirii unei rate de dobanda de piata in cazul finantarilor intra-grup se poate dovedi destul de dificila, mai ales in contextul unei crize economice care schimba modalitatile de evaluare a riscurilor asociate finantarii.

Desi nu putem vorbi inca de o criza de lichiditate care ar creste foarte mult rata dobanzii, vorbim deocamdata de o criza economica in care cererea si oferta pentru anumite bunuri si servicii au scazut drastic, nu ca rezultat al unor dezechilibre macro-economice, dar ca rezultat al masurilor directe luate de autoritati.

Restructurarile de afaceri si transformarea modelelor de afaceri

In perioada masurilor stabilite in perioada starii de urgenta, dar mai ales dupa aceasta perioada, vom asista la:

  • realocari de functii si riscuri in cadrul grupurilor de societati (de exemplu, modificari in lantul de aprovizionare),
  • restructurari de afaceri - restrangerea sau inchiderea unor afaceri / filiale si deschiderea altor linii de business cu un grad mai mare de sustenabilitate,
  • transformarea modelelor de afaceri in sensul cresterii gradului de digitalizare al proceselor in cadrul grupurilor de societati, dar si in cazul societatilor locale,
  • vanzari / preluari ale unor divizii de afaceri / afaceri de sine statatoare, ca rezultat al (im) posibilitatii de continuare a afacerii.

Concluzii:

In situatii de criza, frica este principalul element care sta la baza luarii deciziilor. Cu toate acestea, cele mai bune masuri sunt stabilite pe baza unei planificari realizate in functie de toate scenariile posibile.

In oricare dintre scenariile luate in calcul pentru evolutia afacerilor pana la sfarsitul anului, va recomandam sa:

  • documentati deciziile cu impact fiscal (de ex. declaratiile pe proprie raspundere in baza carora sunt emise certificatele de situatie de urgenta pot atrage raspunderea administratorului societatii, astfel ca este recomandata o documentare temeinica a realitatii din teren).
  • platiti taxele datorate daca nu aveti o problema de trezorerie. Perioada de "suspendare" a platii taxelor (stabilita pentru perioada starii de urgenta plus inca 30 de zile de la incheierea starii de urgenta) inseamna ca sumele datorate si neplatite nu vor fi considerate restante - facilitatea se aplica, insa, doar pentru perioada mentionata, iar dupa cele 30 de zile de la incheierea starii de urgenta, taxele si impozitele aferente intregii perioade vor trebui achitate integral.
  • solicitati grupului sau a firmei mama /holding sa documenteze toate restructurarile de afaceri cu impact local pe care intentioneaza sa le implementeze.
  • solicitati grupului sau a firmei mama /holding sa documenteze toate modificarile politicilor de preturi de transfer cu impact local pe care intentioneaza sa le implementeze.

Articol de Alina Andrei, Tax & Transfer Pricing Partner al Cabot Transfer Pricing

#criza COVID afaceri, #criza coronavirus afaceri , #Analiza economica