Numele clienților FTX vor rămâne secrete. Noi detalii din interiorul investigației juridice împotriva platformei crypto

Luni, 12 Iunie 2023, ora 12:30
463 citiri
Numele clienților FTX vor rămâne secrete. Noi detalii din interiorul investigației juridice împotriva platformei crypto
Fondatorul FTX, Sam Bankman-Fried FOTO Wikipedia CC BY 3.0

Platforma de schimb crypto FTX, aflată în stare de faliment, a primit vineri permisiunea instanței de a elimina numele clienților din toate documentele referitoare la cazul său de faliment, convingând un judecător american că publicarea numelor i-ar expune pe oameni riscului de escrocherie și furt de identitate.

Judecătorul John Dorsey de la tribunalul din Delaware a hotărât, potrivit Reuters, că FTX poate elimina permanent numele clienților individuali din documentele sale de faliment, după ce a ascultat mărturiile conform cărora publicarea numelui clienților i-ar pune în pericol chiar și în cazul în care alte informații de identificare, precum adresa lor de e-mail, ar fi păstrate secrete.

"Din perspectiva acestui caz, clienții sunt cea mai importantă problemă", a declarat Dorsey. "Vrem să ne asigurăm că sunt protejați și că nu cad victimă niciunui tip de escrocherie."

În luna ianuarie 2023, Dorsey a permis FTX să păstreze numele a 9 milioane de clienți individuali în secret timp de trei luni.

Instanța de judecată a autorizat și eliminarea numelor companiilor și a investitorilor instituționali din listele de clienți ale FTX pe o bază temporară, afirmând că FTX va trebui să facă o nouă solicitare în termen de 90 de zile. Dorsey a afirmat că firmele nu se confruntă cu aceleași riscuri ca persoanele fizice, dar numele lor ar putea constitui o proprietate valoroasă în cazul în care FTX decide să vândă în întregime platforma de schimb sau să vândă lista de clienți separat.

Ultimele noutăți din cazul falimentului FTX

Judecătorul american s-a ocupat și de un litigiu de lungă durată între echipa de faliment a FTX din SUA și lichidatorii care supraveghează închiderea filierei FTX din Bahamas, FTX Digital Markets, ordonând celor două părți să găsească un mediator și să încerce să evite hotărâri inconsistente în procedurile separate ale instanțelor din SUA și Bahamas.

Dorsey a respins cererea lichidatorilor din Bahamas de a începe un proces în instanțele locale privind activele deținute de debitorii americani. Conform sursei citate, acesta a declarat că nu va face apel la hotărârea instanței din Bahamas cu privire la stabilirea cărei entități juridice a FTX ar trebui să controleze activele și să își asume responsabilitatea de a restitui fondurile clienților. Estimările sunt că această responsabilitate va reveni filierei americane a com ...citeste mai departe despre "Numele clienților FTX vor rămâne secrete. Noi detalii din interiorul investigației juridice împotriva platformei crypto" pe Ziare.com

#ftx, #faliment, #criptomonede, #faliment firme, #criptomonede active financiare , #Stiri Macroeconomie