Fermierii au la dispozitie 200 de milioane de euro pentru irigatii. Fondurile nu sunt inca epuizate

Miercuri, 26 Iunie 2019, ora 13:34
1874 citiri
Fermierii au la dispozitie 200 de milioane de euro pentru irigatii. Fondurile nu sunt inca epuizate
Foto: CC0 Creative Commons

Fermierii au la dispozitie 200 de milioane de euro pe an pentru investitii in infrastructura de irigatii, prin submasura 4.3. din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014 - 2020, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, remis, miercuri, AGERPRES.

Sesiunea de primire a proiectelor de investitii aferente submasurii 4.3 "Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice" - componenta infrastructura de irigatii, din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 - 2020 este deschisa pana la 31 august 2019, ora 16:00, in limita fondurilor disponibile si are o alocare financiara anuala de 200 de milioane de euro. Plafonul de depunere a cererilor de finantare este de 300 milioane euro.

Fondurile alocate nu sunt inca epuizate, desi exista un numar foarte mare de potentiali beneficiari interesati comparativ cu sesiunile deschise anterior. In acest moment (la data de 25.06.2019, ora 10.04), mai sunt disponibile 4.170.110 euro, fiind depuse 301 de proiecte in valoare totala de 295.829.890 euro.

Pragurile de calitate ale proiectelor difera in fiecare luna, incepand de la 70 de puncte in prima etapa lunara (28 ianuarie - 28 februarie 2019) si ajungand pana la pragul minim de 20 de puncte in ultima etapa lunara (1 - 31 august 2019).

In aceasta sesiune s-a acordat finantare de pana la 1.000.000 euro pentru fiecare proiect de investitii in sistemele de irigatii. Fondurile sunt 100% nerambursabile si se acorda pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigatii, a cladirilor aferente statiilor de pompare de punere sub presiune, precum si racordarea acestora la utilitati, inclusiv constructia si modernizarea bazinelor de colectare si stocare a apei de irigat. Un element de noutate este faptul ca echipamentele de irigat pot fi achizitionate in limita a 30% din valoarea eligibila a proiectului - modalitatea de calcul fiind detaliata in Ghidul Solicitantului.

Cererile de finantare se depun on-line pe pagina de internet a Agentiei, www.afir.info, pana in data de 31 august 2019, ora 16:00 sau pana la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru intocmirea documentatiei necesare obtinerii finantarii, solicitantii de fonduri nerambursabile au la dispozitie Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agentiei, www.afir.info., la sectiunea 'Investitii PNDR' in pagina dedicata submasurii 4.3.

Infrastructura de irigatii este o componenta vitala pentru o agricultura moderna si competitiva. Discutiile pe care conducerea AFIR le-a avut atat cu beneficiarii, cat si cu reprezentantii agentiei din teritoriu, au oferit ocazia de a identifica problemele intampinate in implementarea proiectelor pe care AFIR le finanteaza si au ajutat la optimizarea tuturor proceselor care necesitau ajustari. Au fost identificate solutii concrete pentru finalizarea acestor proiecte esentiale pentru agricultura romaneasca in termenele stabilite de contractele de finantare, pentru a preintampina eventualele prelungiri ale acestora care ar implica si penalizari.

In perioada de programare financiara 2007 - 2013, investitiile in sisteme de irigatii au fost finantate prin Masura 125 'Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii', componenta a1, irigatii si alte lucrari de imbunatatiri funciare. Sprijinul acordat prin componenta de irigatii a Masurii 125, a fost solicitat de organizatii sau federatiile de utilitate publica ale proprietarilor/ detinatorilor de terenuri agricole constituite in conformitate cu legislatia in vigoare.

Prin M125 - Irigatii, au fost depuse 156 de cereri de finantare in valoare de aproximativ 150 milioane de euro. Dintre acestea au fost incheiate 131 contracte de finantare in valoare de 114,9 milioane de euro. Valoarea platilor efectuate este de 101,6 milioane de euro. Precizez ca sunt 86 de investitii finalizate, cu o valoare de 73,8 milioane de euro.

In perioada de programare financiara 2014 - 2020, sectorul irigatiilor este finantat prin submasura 4.3 'Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice' - componenta infrastructura de irigatii. Sprijinul public este 100% nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu va depasi 1 milion de euro/ proiect pentru sistemele de irigatii aferente statiilor de punere sub presiune (SPP).

In total, prin submasura 4.3 - Irigatii, au fost depuse 529 cereri de finantare in valoare de peste 524,5 milioane de euro. Dintre acestea au fost incheiate 257 contracte de finantare in valoare de 194 milioane de euro. Valoarea platilor efectuate este de 94,5 milioane de euro, pana in prezent. De asemenea, mentionam ca, pana in acest moment, au fost finalizate 63 de proiecte, cu o valoare de peste 14 milioane de euro.

Reamintim ca AFIR a deschis in data de 28 ianuarie 2019 sesiunea de primire a proiectelor de investitii aferente submasurii 4.3 'Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice' - componenta infrastructura de irigatii, din cadrul PNDR 2020.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#fonduri irigatii, #accesare fonduri irigatii , #Agricultura