Ministrul Energiei: „Sunt convins că în prima parte a anului viitor va fi scos primul gaz din Marea Neagră. Vorbim de un miliard de metri cubi pe an”

Marti, 14 Decembrie 2021, ora 10:16
605 citiri
Ministrul Energiei: „Sunt convins că în prima parte a anului viitor va fi scos primul gaz din Marea Neagră. Vorbim de un miliard de metri cubi pe an”
„Decizia de investiţii ne dorim să fie luată de ambii investitori, Romgaz şi OMV Petrom, în cursul anului viitor”

Ministrul energiei, Virgil Popescu, a declarat luni, 13 decembrie, că primele gaze extrase din Marea Neagră vor fi scoase anul viitor, urmând ca în 2026 cantitatea să fie suplimentată simţitor, odată cu exploatarea perimetrului deţinut de OMV Petrom şi Romgaz. În aceste condiţii, crede ministrul, preţul gazelor ar trebui să scadă.

„Lumea a uitat, dar anul trecut a început o investiţie într-un perimetru mai mic, Aurora-Doina, a celor de la Black Sea Oil & Gas. Trebuia finalizată anul acesta, au avut nişte întârzieri, dar eu sunt convins că în prima parte a anului viitor primul gaz din Marea Neagră va fi scos. Vorbim de un miliard de metri cubi pe an, care vor intra din Marea Neagră în sistemul naţional de transport”, a anunţat ministrul energiei, luni seara, la Digi24.

El a amintit că, pe de altă parte, statul român doreşte să achiziţioneze prin Romgaz cota parte, de 50 la sută, din perimetrul Neptun, care este deţinută de Exxon. Aprobarea tranzacţiei a fost dată vineri de Adunarea Generală a acţionarilor Romgaz, urmând ca în perioada următoare să se semneze acest contract.

„Decizia de investiţii ne dorim să fie luată de ambii investitori, Romgaz şi OMV Petrom, în cursul anului viitor, în aşa fel încât în 2026 să avem primele gaze din Marea Neagră, din acel perimetru, intrate în sistemul naţional de transport”, a menţionat Virgil Popescu. El a estimat că ar fi necesară o investiţie de 4 miliarde de euro.

Astfel, producţia de gaze din Marea Neagră va fi de 10 miliarde de metri cubi pe an, adică aproape cât tot consumul României din prezent. „Deci, practic, se dublează cantitatea de gaze pe piaţa românească, este evident că vom avea gaze să folosim atât pentru piaţa românească, cât şi pentru export, cât şi pentru producerea de electricitate, pentru petrochimie, pentru mai multe lucruri”, a declarat Virgil Popescu. „În momentul în care ai mai multe gaze în piaţă, evident că este o presiune pe preţ, pentru că trebuie vândute, nu stai cu ele, şi atunci scade preţul”, a arătat ministrul energiei. ...citeste mai departe despre "Ministrul Energiei: „Sunt convins că în prima parte a anului viitor va fi scos primul gaz din Marea Neagră. Vorbim de un miliard de metri cubi pe an”" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

UE urmează să importe subtanțial mai mult gaz natural dintr-o fostă republică sovietică. Pe ce filieră vor intra gazele în Europa
UE urmează să importe subtanțial mai mult gaz natural dintr-o fostă republică sovietică. Pe ce filieră vor intra gazele în Europa
Până în anul 2026, Azerbaidjanul intenționează să crească volumul anual al exporturilor de gaze către Europa cu 17% față de 2023, până la 14 miliarde de metri cubi, a declarat...
#criza energie, #Marea Neagra, #gaze naturale , #Stiri Macroeconomie