Preţurile în construcţii şi în comerţul cu amănuntul vor crește în următoarele trei luni, anunță managerii români

Luni, 28 August 2023, ora 10:11
582 citiri
Preţurile în construcţii şi în comerţul cu amănuntul vor crește în următoarele trei luni, anunță managerii români
Preturile în construcții vor crește în următoarele trei luni FOTO Hepta

Managerii români estimează, pentru următoarele trei luni, o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, precum şi o creştere moderată a activităţii în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În cadrul anchetei de conjunctură din luna august 2023, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +2%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +14%).

Potrivit estimărilor din luna august 2023, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +8%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +28 %).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +10%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +14%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +25%).

Conform estimărilor din luna august 2023, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%). Se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%). Potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +9%).

...citeste mai departe despre "Preţurile în construcţii şi în comerţul cu amănuntul vor crește în următoarele trei luni, anunță managerii români" pe Ziare.com

Cât câștigă românii în străinătate. Diaspora aduce aproape 3% din PIB
Cât câștigă românii în străinătate. Diaspora aduce aproape 3% din PIB
Statisticile oficiale arată că România are una dintre cele mai semnificative diaspore din UE, raportat la populația rezidentă a țării. Pentru fiecare patru persoane care locuiesc în...
#preturi, #constructii, #comert , #Stiri Macroeconomie