Peste 70% din populaţia României va primi protecţie pentru creşterea preţurilor la energie. Anunțul ministrului Energiei

Miercuri, 27 Octombrie 2021, ora 13:59
521 citiri
Peste 70% din populaţia României va primi protecţie pentru creşterea preţurilor la energie. Anunțul ministrului Energiei
Ministrul Interimar al Energiei FOTO Facebook/ Virgil Popescu

Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri, 27 octombrie, că proiectul de aprobare a ordonanţei de urgenţă privind compensarea creşterii preţului la energie oferă o protecţie pentru aproape 15 milioane de români, care vor plăti acelaşi preţ ca anul trecut.

"Avem astăzi la votat o lege care practic protejează consumatorii casnici, le oferă celor care au un consum până în 300 de kW lunar sau 200 de metri cubi lunar o protecţie în aşa fel încât, pe lângă plafonare, să nu plătească mai mult decât au plătit în decembrie anul trecut. Toţi clienţii casnici, indiferent dacă au consum mediu sau nu, au plafonare asigurată, atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale, iar protecţia o primeşte peste 70% din populaţia României, pentru că pe cifre reale de consum vorbim de aproape 15 milioane de români care vor plăti acelaşi preţ ca anul trecut.

De asemenea, am adus îmbunătăţiri şi este o schemă de ajutor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pentru microîntreprinderi, pentru profesii liberale, întreprinderi familiale. Acestea vor plăti doar preţul energiei, toate taxele, tarifele reglementate, nereglementate sunt scoase şi vor fi suportate de la bugetul de stat, în aşa fel încât întreprinderi mici şi mijlocii româneşti şi mediul economic să poată să fie competitive şi să nu îşi piardă competitivitate", a afirmat Popescu, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului pentru aprobarea OUG privind compensarea creşterii preţurilor la energie.

El a spus că au mai fost aduse amendamente cu privire la plafonarea preţurilor pentru spitale, pentru unităţile de învăţământ, pentru CET-uri.

"Este o lege bună care ajută pe toţi românii, companiile, CET-urile, spitalele, şcolile, unităţile de cult, plafonează preţul şi nu lasă românii în această iarnă pradă fluctuaţiilor de preţ. Guvernul susţine aceste modificări. Sigur putem vorbi şi de perfectarea sau de îmbunătăţirea acestei legi", a adăugat Popescu.

El a mai spus că, practic, toate partidele politice şi-au pus amprenta asupra acestui proiect.

Camera Deputaţilor urmează să voteze miercuri proiectul privind aprobarea OUG de compensare a creşterii preţurilor la energie. ...citeste mai departe despre "Peste 70% din populaţia României va primi protecţie pentru creşterea preţurilor la energie. Anunțul ministrului Energiei" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a fost de 4.328, în creştere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor...
Propuneri adoptate privind reforma pieței energiei electrice în UE. Cum vor fi afectați consumatorii
Propuneri adoptate privind reforma pieței energiei electrice în UE. Cum vor fi afectați consumatorii
Parlamentul European a votat joi, 11 aprilie, în favoarea propunerilor care vor face preţurile la energie electrică mai puţin dependente de preţurile la combustibili fosili, în ideea de a...
#virgil popescu, #protectie, #populatie, #crestere, #preturi, #energie electrica , #Stiri Macroeconomie