Protest la cea mai mare rafinărie din România. Numulțumirile care i-au făcut pe angajați să refuze intrarea în tură

Marti, 06 Decembrie 2022, ora 10:16
708 citiri
Protest la cea mai mare rafinărie din România. Numulțumirile care i-au făcut pe angajați să refuze intrarea în tură
Protest la rafinăria Petromidia FOTO News.ro

Peste 300 de angajaţi de la Rafinăria Petromidia protestează, marţi, nemulţumiţi de amânarea negocierilor pentru creşterile salariale, ei refuzând să mai intre la muncă până când nu vor primi un răspuns din partea conducerii.

Activitatea rafinăriei nu este afectată de acest protest spontan.

Liderul de sindicat de la Rafinăria Petromidia, Petre Tancău, a declarat pentru News.ro că muncitorii protestează după ce conducerea rafinăriei a decis amânarea negocierilor pentru creşterile salariale pentru luna februarie.

“Oamenii nu vor să intre la muncă până nu finalizăm negocierea creşterilor salariale. Am fost în negocieri două luni şi ieri ne-au transmis să amânăm negocierile pentru februarie. Am informat oamenii, iar ei nu au mai vrut dimineaţă să intre la serviciu. Am solicitat o creştere de 1.500 de lei, dar nu era problema de sumă, trebuia să finalizăm, ori această amânare i-a deranjat pe oameni”, a afirmat Petre Tancău.

El a precizat că protestează aproximativ 300 de persoane, muncitorii care urmau să intre în tură dimineaţa, iar cei din tura de noapte sunt încă la serviciu.

Liderul de sindicat a menţionat că nu ştie cât va dura acest protest.

“Nu ştiu cât va dura, depinde de administrație să vină cu un răspuns. Acesta este respectul lor pentru salariaţii care fac producţie. Nu avem niciun semnal din partea conducerii”, a mai transmis Petre Tancău.

El a precizat că activitatea rafinăriei nu este afectată de acest protest. ...citeste mai departe despre "Protest la cea mai mare rafinărie din România. Numulțumirile care i-au făcut pe angajați să refuze intrarea în tură" pe Ziare.com

Petrom va testa la Petrobrazi o instalație de captare și utilizare a carbonului. Care sunt mizele pentru reducerea emisiilor de carbon
Petrom va testa la Petrobrazi o instalație de captare și utilizare a carbonului. Care sunt mizele pentru reducerea emisiilor de carbon
OMV Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o nouă tehnologie de captare și utilizare a carbonului, începând cu luna iunie, arată un comunicat de presă al companiei. Testele sunt parte...
#proteste, #Petromidia, #rafinarie, #salarii , #Stiri Macroeconomie