Romanii au redus importurile cu 40%

Marti, 09 Iunie 2009, ora 10:10
1139 citiri
Romanii au redus importurile cu 40%

Importurile au scazut cu 40% in aprilie, iar exporturile s-au redus cu 23% fata de luna similara din 2008, deficitul comercial al Romaniei reducandu-se pentru a saptea luna la rand, la 835,1 milioane euro, potrivit datelor preliminare publicate marti de Institutul National de Statistica (INS), informeaza NewsIn.

Exprimat in moneda nationala, deficitul comercial al Romaniei s-a redus cu 55,77% in aprilie fata de luna similara din 2008, la 3,529 miliarde lei.

Astfel, importurile au scazut in aprilie cu 40% fata de aceeasi luna din 2008, la aproximativ 2,97 miliarde euro, in timp ce exporturile s-au comprimat cu 23%, la aproape 2,14 miliarde euro.

Pe partea de importuri, cel mai mare declin a fost inregistrat in comertul cu statele din afara UE, din care Romania a importat in aprilie marfuri in valoare de 834,7 milioane euro, cu 40,8% mai putin decat in luna similara a anului trecut - cand importurile insumasera 1,41 miliarde euro.

Importurile din celelalte 26 de state din UE au scazut in aprilie cu 39,6%, la aproape 2,14 miliarde euro.

Cat priveste exporturile, Romania a livrat catre statele din afara UE marfuri de 580,9 milioane euro, cu 31% mai putin decat in aprilie 2008, in timp ce exporturile in UE au rezistat ceva mai bine, reducandu-se cu 19,4%, la aproape 1,56 miliarde euro.

Fata de martie, exporturile au scazut in aprilie cu 16,8%, iar importurile cu 5,77%.

In primele patru luni, deficitul comercial s-a diminuat cu 60,68%


Importurile au scazut cu peste o treime (36,4%) in primele patru luni, la 11,56 miliarde euro, iar exporturile s-au redus cu aproximativ o cincime (20,3%) fata de intervalul similar din 2008, la 8,7 miliarde euro. Drept urmare, deficitul comercial al Romaniei s-a redus cu 60,68% in perioada respectiva, la 2,86 miliarde euro (12,133 miliarde lei).

In primele patru luni din acest an, exporturile Romaniei catre celelalte 26 de state din UE au scazut cu 16% fata de aceeasi perioada din 2008, pana la 6,48 miliarde euro, iar importurile catre restul tarilor din blocul comunitar s-au redus cu 34,4%, pana la 8,47 miliarde euro.

Romania a livrat catre statele din afara UE marfuri in valoare de 2,22 miliarde euro, cu 30,6% mai putin decat in ianuarie-aprilie 2008, si a importat cu 41,4% mai putin, de 3,09 miliarde euro.

Masinile si echipamentele de transport au avut in continuare cea mai mare pondere in exporturile romanesti, de 40,8%, fiind urmate de combustibili (6,4%), produse agroalimentare, bauturi si tutun (5,8%), materii prime si materiale (5,6%) si produse chimice si conexe (4,2%). Alte produse manufacturate au reprezentat 37,2% din totalul exporturilor.

La importuri, masinile si echipamentele de transport au reprezentat 32,5%, fiind urmate de produse chimice (14,8%), produse agroalimentare, bauturi si tutun (9,5%), combustibili (8,4%) si materii prime (2,7%). Alte produse manufacturate au reprezentat 32,1% din totalul importurilor.

"Diferenta dintre dinamica calculata pe baza valorilor exprimate in lei si cea calculata din valori exprimate in euro a fost determinata de deprecierea monedei nationale in lunile ianuarie-aprilie 2009 cu valori ce se situeaza in intervalul 14,6% - 17,3%, fata de lunile corespunzatoare din anul 2008", se mai arata in comunicatul INS.

Sute de locuri de muncă oferite românilor de angajatorii europeni. Țările cu cele mai multe joburi disponibile
Sute de locuri de muncă oferite românilor de angajatorii europeni. Țările cu cele mai multe joburi disponibile
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată, informează vineri, 26 aprilie, Agenţia Municipală...
#exporturi, #importuri, #romani , #Exporturi