Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Macroeconomie > Stiri Macroeconomie
A   A   A

Cum ar putea să scadă prețurile la energie. Măsurile propuse de marii producători

Cum ar putea să scadă prețurile la energie. Măsurile propuse de marii producători
România trece în prezent printr-o criză energetică FOTO www.pexels.com
Populația și întreaga economie este afectată de scumpirea energiei electrice și a gazelor naturale, iar soluția ideală pare greu de pus în practică.
România trece în prezent printr-o criză energetică din cauză că nu s-au mai demarat construcții de noi capacități de producție, iar unele dintre cele vechi, pe cărbune, au fost scoase din funcțiune, astfel că producem mai puţină energie electrică față de cât este nevoie.

La solicitarea Ziare.com, reprezentanții Nuclearelectrica, compania de stat care asigură aproape 20% din producția de energie a țării, spun că prețurile combustibililor, cărbunelui, gazelor naturale, petrolului, certificatelor de emisie s-au majorat pe toate piețele europene, iar toate aceste creșteri se regăsesc în prețul de azi al energiei. Aceștia precizează că soluția pentru ca prețul să scadă ar fi punerea în funcțiune a unor noi unități de producție, care ar putea ieftini energia. Însă în România nu s-au mai pus în funcțiune nimic de ani de zile.

”Politicile europene de decarbonare au pus presiune pe producătorii a căror producție are ca sursă cărbunele și gazele naturale și care sunt influențați de prețurile certificatelor de emisie și a gazului, coroborat și cu o creștere a consumului de energie electrică odată cu reluarea activităților post pandemie, la care se adaugă creșterea excesivă a prețului gazelor naturale”, au declarat pentru Ziare.com reprezentanții Nuclearelectrica.

Prețurile din piața internă reflectă evoluția prețurilor de pe piețele europene de energie electrică, mai ales că o parte din piețele de tranzacționare funcționează în regim cuplat la nivel european.

”Ca o concluzie, prețurile combustibililor, cărbunelui, gazelor naturale, petrolului, certificatelor de emisie s-au majorat pe toate piețele europene, iar toate aceste creșteri se regăsesc în prețul de azi al energiei. Prețurile la care vinde Nuclearelectrica sunt aliniate la piața de energie și răspund cererii crescute de energie. Prețurile practicate de furnizori depind și de managementul portofoliilor acestora de dinamica clienților noi și cum își asigură energia necesară pentru aceștia”, mai spun aceștia.

Care sunt soluțiile pentru ca prețul să scadă

Ziare.com a întrebat compania care ar fi măsurile ce trebuie luate pentru ca prețul să scadă.

”Noi unități de producție, de orice natură, pot conduce spre ...citeste mai departe despre "Cum ar putea să scadă prețurile la energie. Măsurile propuse de marii producători" pe Ziare.com
Facebook ShareTweet
 Miercuri, 12 Ianuarie 2022, ora 04:10

 Articol citit de 432 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor