Stiglitz trage un semnal de alarma: E vremea politicilor economice stupide

Economia mondiala s-a zbatut in 2014 in acelasi sant in care a fost lasata in 2008. In ciuda unor actiuni ferme intreprinse de guvernele din zona euro si din Statele Unite, ambele economii se confrunta cu un declin prelungit.

Distanta intre pozitia lor de acum si unde s-ar fi putut afla daca nu exista criza economica este imensa, iar in Europa diferenta s-a accentuat in ultimul an.

Tarile in curs de dezvoltare par un pic mai avantajate, dar chiar si asa vestile nu au cum sa fie imbucuratoare. Pentru multe dintre acestea exportul a fost o adevarata mana cereasca, reusind sa depaseasca valul crizei chiar si pe fondul restrangerii activitatii in piata de export. Performanta lor s-a diminuat insa in cursul anului trecut, explica laureatul premiului Nobel pentru Economie, Joseph E. Stiglitz, intr-un editorial din revista Project Syndicate.

Sloganul zilei

In 1992, Bill Clinton isi baza campania electorala pe sloganul "E vorba de economie, prostule!". Pentru perioada actuala, un slogan adecvat starii de indispozitie generala a economiei globale ar fi "E vorba de politica, prostule!" sau "Cerere, cerere, cerere".

Stagnarea economica, aproape de nivel global, la care am asistat in 2014 este o creatie umana. Este rezultatul politicii si masurilor aplicate in cateva economii importante de pe glob. Politici si masuri care au sugrumat consumul. In absenta acestuia, investitiile si piata muncii nu au cum sa se dezvolte.

Lucrul acesta se vede cel mai bine in zona euro, adepta a unei politici de austeritate ce a redus cheltuielile guvernamentale si, implicit, cheltuielile din mediul privat.

Structura din zona euro este de vina intr-o masura pentru impiedicarea adaptarii rapide la criza. Fara o uniune bancara nu este de mirare ca banii si-au luat talpasita din tarile cel mai afectate slabind puterea financiara a acestora si mai mult si constrangandu-le sa recurga la credite.

In Japonia, una din cele trei "sageti" ale programului de revigorare economica al premierului Shinzo Abe si-a luat zborul intr-o directie haotica. Scaderea drastica a PIB dupa aplicarea in aprilie a taxei de consum a demonstrat inca odata teoria lui Keynes.

Statele Unite au aplicat cea mai redusa doza de austerite si ca urmare s-au bucurat de crestere economica. Insa, 650.000 de functionari publici si-au pierdut locurile de munca in aceasta perioada, iar cresterea economica este atat de anemica incat salariile stagneaza la nivelul de acum 6 ani.

China, un risc continuu

Scaderea ritmului cresterii in economiile emergente dezvaluie si incetinirea motoarelor economiei chineze. China este cea mai mare economie din lume si a fost pentru mult timp motorul cresterii economice globale, dar propriul sau succes i-a creat o serie de probleme, care ar trebui sa-si gaseasca cat mai curand rezolvarea.

Schimbarea accentului de la cantitate la calitate este imbucuratoare pentru economia chineza, iar eforturile presedintelui Xi de a combate coruptia sunt de apreciat. Cu toate acestea, presedintele Chinei nu trebuie sa uite ca alte probleme ale tarii sale sunt la fel de periculoase ca si coruptia: poluarea excesiva, cota alarmanta a inegalitatii sociale si evaziunea fiscala.

In consecinta, ceilalti actori economici de pe glob nu ar trebui sa astepte ca China sa contribuie la consolidarea cererii agregate.

Intre timp, in Rusia, Occidentul se pregateste sa sporeasca nivelul sanctiunilor indreptate impotriva Moscovei, desi acest lucru nu face decat sa provoace o si mai mare anemie in UE.

Politici monetare inutile

In ultimii sase ani, Occidentul s-a incapatant sa creada ca politicile monetare pot face minuni. Criza a dus la deficite bugetare uriase si datorii impovaratoare, iar reducerea gradului de indatorare implica automat o triere fiscala.

Problema rezida in faptul ca dobanzile scazute nu vor incuraja firmele sa deschida afaceri pentru care nu se gasesc clienti. Acelasi aspect ii va face pe indivizi sa evite creditele de consum, atata timp cat sunt ingrijorati de ziua de maine.

Tot ce poate face politica monetara este sa creeze baloane de sapun in piata. Ori poate sa fixeze pretul obligatiunilor guvernamentale din Europa, acaparand astfel criza datoriilor suverane. Probabilitatea ca politicile monetare sa readuca prosperitatea globala este nula.

Cererea este ceea ce lipseste pietei in acest moment. Iar sectorul privat, pana si cu cel mai generos suport al autoritatilor monetare, nu va creste cererea in acest moment.

Dar politica fiscala poate regla acest aspect. Avem destule segmente de investitii publice care pot returna un profit generos si care ar regla mult mai bine balanta contabila a tarilor decise sa le aplice.

Problema anului 2015 nu este economia. Stim cum sa iesim din starea de amorteala. Problema rezida in politicile proaste care sunt adoptate, incheie Stiglitz.