Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Media > Audiovizual
A   A   A

Giga TV se inchide oficial. CNA i-a retras licenta

Giga TV se inchide oficial. CNA i-a retras licenta
Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis, in sedinta de marti, sa retraga licenta audiovizuala a Giga TV, din cauza ca emisia televiziunii a fost intrerupta mai mult de 96 de ore, fara a notifica in acest sens Consiliul.
Potrivit articolului 57, alineatul 1 din Legea audiovizualului, "Licenta audiovizuala analogica se retrage de Consiliu in urmatoarele situatii: b) titularul inceteaza sa difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenta audiovizuala mai mult de 90 de zile, pentru motive de natura tehnica, si mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului".

Propunerea de retragere a licentei audiovizuale a Giga TV a fost facuta de Laura Georgescu, presedintele CNA.

"Pentru" retragerea licentei audiovizuale a Giga TV au votat Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Bbuda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea si Rasvan Popescu, in timp ce Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea si Radu Calin Cristea au votat "impotriva" retragerii licentei.

Reprezentantii CNA au facut controale la sediul Giga TV din Bucuresti, constatand ca televiziunea nu mai emite.

De cealalta parte, reprezentantii Giga TV au fost audiati pe 10 septembrie, dar si in sedinta de marti, 17 septembrie, a CNA.
Acestia au spus ca Giga TV a avut un contract de asociere in participatiune cu Money TV, valabil pana la 1 septembrie 2013, prin care emisiunile Money TV erau retransmise pe Giga TV.

"Pe 15 iulie 2013, Money TV a suspendat emisiunile live pe satelit, fara sa ne anunte, de atunci am solicitat acordul CNA pentru a difuza emisiunile noastre si emisiuni in reluare ale Giga TV din perioada in care a fost valabil contractul de asociere", au spus reprezentantii Giga TV in sedinta din 10 septembrie. In respectiva sedinta, CNA a retras licenta Money TV, din cauza ca emisia televiziunii a fost intrerupta mai mult de 96 de ore, fara a notifica in acest sens Consiliul.

Totodata, in sedinta de marti, 17 septembrie, reprezentantii Giga TV au solicitat CNA aprobarea ca televiziunea sa intre in revizie tehnica timp de trei zile, dupa care sa revina la grila aprobata de Consiliu si anterioara colaborarii cu Money TV.

Membrii CNA au constatat ca, in prezent, Giga TV difuzeaza emisiuni in reluare, nu a respectat grila de programe aprobata de CNA si nu difuzeaza separat calupurile de publicitate de continutul editorial.

Licenta Giga TV a fost detinuta de societatea Sonic Media SRL, al carei asociat unic este Alexandru Ioan Bania.

Televiziunea generalista Giga TV a primit licenta audiovizuala de la CNA pe 5 mai 2011.
Facebook ShareTweet
 Marti, 17 Septembrie 2013, ora 15:40

 Articol citit de 1895 ori

Cele mai citite
Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor