Jurnalistii din redactia franceza a agentiei Reuters intra in greva

Miercuri, 06 Martie 2019, ora 22:34
1780 citiri
Jurnalistii din redactia franceza a agentiei Reuters intra in greva

Jurnalistii din redactia de limba franceza a agentiei de presa Reuters se vor afla, pentru prima oara in ultimii 15 ani, intr-o greva de 24 de ore incepand de la miezul noptii de miercuri.

"Membrii redactiei agentiei Reuters in Franta s-au intrunit in adunare generala marti, 5 martie, si au decis masiv sa intre in greva incepand de miercuri, la miezul noptii, pentru 24 de ore", anunta jurnalistii intr-un text preluat de AFP.

"Grevistii vor astfel sa-si exprime in mod colectiv decizia de respingere a desfiintarii a 25 de posturi in cadrul serviciilor agentiei, care va avea ca efect principal diminuarea cu mai mult de jumatate a serviciului text in limba franceza", adauga comunicatul.

Protestatarii transmit ca ei "contesta motivele economice invocate de conducere pentru a justifica aceste concedieri, precum si pertinenta si eficacitatea reorganizarii care le-a fost propusa".

Conducerea le-a prezentat miercurea trecuta organizatiilor sindicale proiectul sau de desfiintare de posturi, care vizeaza aproximativ o treime din personalul francez si se inscrie intr-o ampla reorganizare a agentiei la nivel global.

Reuters vrea sa diminueze costurile serviciilor sale bilingve in Europa si sa recurga la traducerea automata, precum si sa se sprijine pe biroul sau din orasul polonez Gdynia, unde a fost deja delocalizat serviciul internet care transmite online stirile in limba franceza, arata documentul ...citeste mai departe despre "Jurnalistii din redactia franceza a agentiei Reuters intra in greva" pe Ziare.com

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#greva Reuters presa , #Stiri Media