Tanase, mandatat sa ceara redresarea TVR

Joi, 01 Mai 2014, ora 09:02
1191 citiri
Tanase, mandatat sa ceara redresarea TVR

Stelian Tanase, directorul general interimar al TVR, a fost mandatat de Consiliul de Administratie (CA) al Societatii Romane de Televiziune (SRTv) sa solicite Guvernului adoptarea de urgenta a unor acte normative care sa permita redresarea televiziunii, conform unor surse din TVR.

Potrivit surselor citate, acest punct ar fi fost inclus pe ordinea de zi a sedintei CA de miercuri de catre Stelian Tanase, unii membri ai Consiliului nefiind de acord cu mandatarea lui Stelian Tanase in acest demers de a solicita Executivului adoptarea de urgenta a unor acte normative care sa permita redresarea televiziunii, prin reorganizare, conform Mediafax.

In ultimele luni intrarea TVR in insolventa a fost invocata in mai multe randuri ca fiind o solutie fezabila pentru salvarea TVR, insa Legea insolventei nu poate fi aplicata televiziunii publice.

TVR are datorii istorice de 787 de milioane de lei

Conform surselor citate, prin mandatarea lui Stelian Tanase sa solicite Guvernului adoptarea de urgenta a unor acte normative care sa permita redresarea televiziunii publice se deschide calea catre adoptarea de catre Executiv a unei Ordonante de Urgenta, ce ar urma sa faca posibila intrarea in insolventa a TVR. "Era nevoie de paragraful de justificare a urgentei din Ordonanta", au spus sursele citate.

Pe de alta parte, Stelian Tanase a confirmat intr-un interviu acordat in luna martie agentiei Mediafax existenta la Guvern a unui proiect de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea actualei legi de functionare a TVR, astfel incat televiziunea sa poata intra in insolventa.

Ulterior, pe 25 martie, dupa o intrevedere cu premierul Victor Ponta, Stelian Tanase a declarat ca insolventa nu poate fi evitata la televiziunea publica, el aratand ca aceasta varianta a fost discutata cu primul-ministru, ca si alte scenarii.

In aceeasi zi, premierul Victor Ponta a declarat ca Stelian Tanase are sprijinul gurpurilor parlamentare ale PSD, iar strategia de restructurare a televiziunii publice este sustinuta de Guvern, aratand ca solutia de a inchide pur si simplu televiziunea nu este aplicabila.

Potrivit raportului de activitate al SRTv pe anul trecut, TVR are datorii istorice de 787 de milioane de lei, din care cele mai multe datorii sunt la stat.

Datoria fiscala inregistrata pe 31 decembrie 2013, in suma totala de 510.895.269 de lei, a fost esalonata la plata pe sapte ani de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), conform aceluiasi raport.

Pana la ora difuzarii acestei stiri nici Stelian Tanase, nici reprezentantii TVR nu au putut fi contactati pentru un punct de vedere cu privire la mandatul primit de Tanase de la CA.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Dolj: Şofer înregistrat de radar în timp ce conducea cu viteza de 218 kilometri pe oră pe DN 55 Un şofer din Craiova a rămas fără permisul de conducere pentru 120 de zile după ce a fost...
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Nu doar companiile occidentale vin să facă bani în România, ci și arabii, mai nou. Florin Barbu, ministrul Agriculturii din partea PSD, a anunțat investițiile pe care antreprenorii din Qatar...
#tvr redresare, #tanase tvr, #tvr guvern , #Televiziune