Aerul din Bucuresti, un nou record de poluare. Platforma oficiala de masurare nu a emis nicio alerta

Luni, 02 Martie 2020, ora 10:44
4255 citiri
Aerul din Bucuresti, un nou record de poluare. Platforma oficiala de masurare nu a emis nicio alerta
Foto: Pixabay

Indicele de Calitate a Aerului (ICA) masurat de platforma independenta de masurare a calitatii aerului din Bucuresti indica, la ora 10:00, depasiri record, de peste 100 micrograme/mc, ale concentratiilor de PM10 (pulberi in suspensie) in sapte din cele 11 puncte in care sunt amplasati senzori, arata datele aerlive.ro.

Astfel, zonele in care valorile de poluare cu PM10 erau peste limite sunt: Iuliu Maniu, Universitate, Mosilor, Piata Romana, Mihalache, Expozitiei si Baneasa Nord.

De asemenea, in alte patru zone (Piata Sudului, Timpuri Noi, 13 Septembrie si Libertatii), se inregistrau valori foarte crescute ale concentratiilor de PM2.5, cuprinse intre 77 micrograme/mc si 92 micrograme/mc.

In tot acest timp, pe platforma calitateaer.ro, unde sunt publicate datele monitorizate prin Reteaua Nationala de Monitorizarea a Calitatii Aerului, nu exista nicio alerta de calitate a aerului.

Indicele de calitate a aerului (ICA) atrage atentia asupra spatiilor cu probleme de calitate a aerului si se determina pe baza concentratiilor noxelor CO, NO2, SO2, PM2.5 si PM10 inregistrate prin statii de trafic si urbane.

Datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) arata ca poluarea atmosferica constituie cel mai mare risc legat de mediu pentru sanatatea umana si provoaca aproximativ 7 milioane de decese la nivel mondial, in fiecare an.

In Uniunea Europeana (UE), poluarea aerului cauzeaza, in medie, peste o mie de decese premature pe zi, un numar de peste zece ori mai mare decat cel al deceselor cauzate de accidente rutiere.

In cazul Romaniei, Comisia Europeana (CE) a aratat ca tara nu a luat masurile necesare pentru a diminua nivelul de poluare cu particulele fine de praf PM10 specificate in Directiva 2008/50/EC si a demarat o noua procedura de infringement, intrucat autoritatile nu au transmis pana la data de 1 aprilie 2019 programele nationale de control al poluarii atmosferice.

Particulele in suspensie (PM10) provin in special de la emisiile poluante generate de industrie, trafic si incalzirea locuintelor. Acestea pot provoca astm, afectiuni cardiovasculare, cancer pulmonar si deces prematur. Valoarea zilnica admisa de PM10 pentru protectia sanatatii umane este de 50 micrograme/mc, in timp ce valoarea limita anuala este de 40 micrograme/mc.

Totodata, particulele in suspensie PM2.5, cu un diametru de 2,5 micrograme sau mai mici, sunt periculoase deoarece pot patrunde foarte adanc in plamani. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a stabilit un prag zilnic al calitatii aerului la 25 micrograme de PM2.5 in metrul cub de aer.

Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Costel Alexe, sustine, incepand cu ora 10:30, declaratii de presa, pe tema poluarii aerului in Municipiul Bucuresti.

Ministrul de resort a convocat, in aceasta dimineata, conducerile Garzii Nationale de Mediu (GNM) si Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului (ANPM) pentru discuta masurile ce se impun dupa ce, in noaptea de 1 spre 2 martie, au fost inregistrate depasiri ale valorilor de PM2.5 cu pana la peste 900%, precum si a celor de PM10 cu aproape 800%.

Octavian Berceanu, mesaj pentru Ciolacu: ”Să înțeleagă de ce mor 30.000 de români în fiecare an, în București Ilfov” VIDEO
Octavian Berceanu, mesaj pentru Ciolacu: ”Să înțeleagă de ce mor 30.000 de români în fiecare an, în București Ilfov” VIDEO
Fostul comisar-şef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a făcut publice duminică seară, 24 martie, imagini cu fum dens deasupra Capitalei şi reclamă poluarea extremă. ”Domnule Marcel...
#poluare Bucuresti, #poluare 1 2 martie, #poluare Bucuresti noaptea , #Poluarea aerului