Ministrul Mediului: Salubrizarea ineficienta a strazilor, una dintre principalele cauze ale poluarii din Bucuresti

Joi, 30 Ianuarie 2020, ora 12:30
2415 citiri
Ministrul Mediului: Salubrizarea ineficienta a strazilor, una dintre principalele cauze ale poluarii din Bucuresti
Foto: Pixabay

Salubrizarea ineficienta a strazilor este una dintre principalele cauze ale poluarii din Bucuresti, iar Primaria Generala ar trebui sa ia masuri pentru ca firmele sa isi faca treaba, a declarat, joi, ministrul Mediului, Costel Alexe, inainte de reuniunea Comitetului National pentru Deseuri.

"Subiectul de discutie este cum putem avea o Capitala a Romaniei mult mai curata. Acum doua saptamani am avut Comitetul national pentru deseuri cand am discutat cu Primaria Generala a Capitalei sa ne prezinte care sunt solutiile pe care le are pentru depozitarea deseurilor din Bucuresti si evident tot atunci am discutat cu primariile de sector sa ne prezinte solutiile lor pentru a creste aceste tinte de reciclare", a spus ministrul.

Potrivit acestuia, Romania se afla in pragul de a intra intr-o noua procedura de infringement pe aceasta tema.

"Astazi Romania ar trebui sa aiba in fata Comisiei 50% (dintre solutii - n.r.) dar din nefericire Bucurestiul ocupa un loc in coada clasamentului cu doar 9%. Avem aceste discutii pentru ca vrem sa evitam o noua procedura de infringement pentru gropile din Bucuresti. Avem aceasta discutie foarte importanta de astazi pentru ca trebuie sa ne asiguram ca nu vom transforma Bucurestiul intr-un Napoli, daca primariile de sector si Primaria Capitalei nu au un management eficient privind colectarea separata si reciclarea deseurilor", a continuat Alexe.

Jurnalistii i-au aratat ministrului faptul ca reprezentantii administratiilor publice din Bucuresti au reclamat faptul ca, in sezonul rece, firmele de salubrizare nu se ocupa de spalarea strazilor si ca este nevoie de interventia Ministerului Mediului pentru acest lucru.

"Contractele de salubritate sunt exclusiv cu primariile de sector si va spun ca de trei luni de cand sunt ministru al Mediului, nici Primaria Generala a Capitalei si nicio primarie de sector nu mi-a semnalat acest inconvenient, pentru ca, daca ar fi facut-o, ne-am fi pus la masa sa discutam si acest lucru", a raspuns Alexe.

Potrivit ministrului, aceasta problema va fi discutata la intalnirea de joi daca va fi ridicata de primarii de sector.

"In ceea ce priveste salubrizarea eficienta a strazilor din Bucuresti, acum doua saptamani, ar fi un aer mult mai curat in Bucuresti daca firmele de salubrizare ar face o salubrizare eficienta a strazilor Capitalei. Primarul general ar trebui sa intrebe firmele de ce nu fac acest proces cum ar trebui, pentru ca este una din principalele cauze ale poluarii din Bucuresti", a mai spus Alexe.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, dezbate joi, cu reprezentantii Primariei Capitalei si ai celor sase primarii de sector, problema deseurilor de pe raza municipiului Bucuresti.

Octavian Berceanu, mesaj pentru Ciolacu: ”Să înțeleagă de ce mor 30.000 de români în fiecare an, în București Ilfov” VIDEO
Octavian Berceanu, mesaj pentru Ciolacu: ”Să înțeleagă de ce mor 30.000 de români în fiecare an, în București Ilfov” VIDEO
Fostul comisar-şef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a făcut publice duminică seară, 24 martie, imagini cu fum dens deasupra Capitalei şi reclamă poluarea extremă. ”Domnule Marcel...
#poluare Bucuresti, #cauze poluare Bucuresti , #Stiri Mediu